Unde se îndreaptă Direcţia Agricolă
Dimensiune font:
După o recentă reorganizare, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Suceava a rămas doar cu 11 oameni, inclusiv directorul executiv, în 2010, înaintea unei alte restructurări, instituţia suceveană având peste 100 de salariaţi *
„în teren putem să ne sprijinim doar pe primari, însă doar dacă aceştia au dispoziţia necesară", releifează directorul executiv Vasile Irinel Costan, adăugând că o soluţie ar fost, „unirea Direcţiei Agricole cu Consultanţa Agricolă"
Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Suceava a trecut printr-un proces de reorganizare, iar potrivit unor noi prevederi legale instituţia a rămas doar cu atribuţii de implementare a politicilor agricole. În cadrul acestora, directorul executiv Vasile Irinel Costan a enumerat activităţile de autorizare specială a plantaţiilor, scoatere din circuitul agricol a terenurilor, agricultură ecologică şi aplicarea programelor guvernamentale. „În structura noastră a fost Direcţia Fitosanitară, înfiinţându-se, însă, Agenţia Naţională Fitosanitară, în subordinea căreia aceasta a trecut. Noi, la Direcţia Agricolă mai aveam un Serviciu de control şi inspecţie, care, de asemenea, a fost luat şi dat Serviciului teritorial nou constituit şi care ţine direct de Ministerul Agriculturii. În acest sens, chiar recent a venit ordinul pentru nominalizarea celor 5 inspectori de la nivelul judeţului Suceava", arată Costan. Şeful DAJ precizează că Oficiul Studii Pedologice şi Agrochimice, instituţie cu personalitate juridică şi autofinanţarea, continuă să funcţioneze în subordinea Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Suceava. Făcând abstracţie de componenţa acestei din urmă structuri, şi luând în calcul încă o restructurare ca re s-a petrecut acum circa 5 ani, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Suceava a mai rămas numai cu 11 lucrători. „Problema mare este că, efectiv, la Direcţia Agricolă mai rămân 10 oameni, dintre 4 ingineri agronomi şi 6 economişti. Tot s-a redus, şi s-a redus, încât nu ştim în care Direcţie se va îndrepta Direcţia Agricolă. Din 2010, când în cadrul acestei structuri erau peste 100 de persoane, acum mai există 11. În teren putem să ne sprijinim doar pe primari, însă doar dacă aceştia au dispoziţia necesară", a reliefat Vasile Irinel Costan, adăugând că o soluţie ar fost, din punctul său de vedere, "unirea Direcţiei Agricole cu Consultanţa Agricolă". Legea nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prevede preluarea activităţilor de inspecţie, de verificare şi control de la direcţiile pentru agricultură, cu excepţia celor de inspecţie în domeniul zootehniei şi a celor de inspecţie privind activitatea de clasificare a carcaselor, de către o structură nou înfiinţată în cadrul MADR. De asemenea, stipulată este preluarea personalului cu atribuţii de inspecţie în domeniul zootehniei, precum şi a celui de inspecţie privind activitatea de clasificare a carcaselor de către Agenţia Naţională de Zootehnie, altă structură nou înfiinţată în subordinea MADR. Totodată, este prevăzută desfiinţarea unităţilor fitosanitare şi transferarea acestora către Autoritatea Naţionala Fitosanitară, structura nou constituită, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. După reorganizarea din vara anului 2010, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală îşi păstra doar 32 din totalul de 102 angajaţi, 11 dintre cei rămaşi lucrând la Direcţia Fitosanitară.
Citeşte şi: Necazuri în lanţ pentru Arhiepiscopia Sucevei
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau