Unii politicieni speră în eşuarea proiectului „Suceava-capitală europeană”
Dimensiune font:
Ion Lungu spune că are semnale potrivit cărora adversarii săi abia aşteaptă ca acesta să se împotmolească, astfel încât să pună eşecul în cârca primarului, pentru a-l discredita * „Eu cred că avem şansa noastră, chiar dacă această Strategie a fost făcută şi depusă în ceasul al paisprezecelea”, relevă şeful administraţiei municipale, făcând apel al solidaritate
Pe data de 10 decembrie 2015, echipă de 10 persoane va susţine, la Ministerul Culturii, proiectul „Suceava-Capitală europeană”. Ion Lungu primarul municipiului Suceava a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că pe lângă domnia sa din delegaţie vor face parte, printre alţii, doctorandul Radu Bores, a cărui firmă de consultanţă a întocmit Strategia culturală a Sucevei; Carmen Steiciuc, preşedintele Asociaţiei „Suceava. Capitală europeană” şi Tatiana Tatarciuc, de la Primăria din Cernăuţi, Ucraina. Proiectul sucevean se va bucura, de asemenea, şi de susţinere spaniolă, prin intermediul Susanei Alonso San Pedro, din Barcelona, colaborator al firmei Genesis, cea care a realizat strategia culturală suceveană.
În acest context, Ion Lungu spune că are deja semnale potrivit cărora unii oameni politici abia aşteaptă ca demersurile de la Suceava să se împotmolească, astfel încât să pună eşecul în cârca primarului, pentru a-l discredita. Şeful administraţiei locale face apel la solidaritate, punând în vedere că nu este vorba despre un proiect personal, ci despre unul de primă importanţă al Sucevei. „Desigur, aflu că anumiţi adversari ai primarului pregătesc deja strategii cum să-l atace, dacă nu se aprobă proiectul. Eu cred că avem şansa noastră, chiar dacă această Strategie a fost făcută şi depusă în ceasul al paisprezecelea. Am cheltuit bani foarte puţini, doar 50.000 de lei, în condiţiile în care alte localităţi au început cu 5 ani înainte şi până acum au sume importante cheltuite. Doamne fereşte !, în cazul cel mai rău, rămânem cu strategia culturală”, a conchis Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Propunerea iniţială pentru bugetul proiectului „Suceava-Capitală europeană” este de 25 de milioane de euro, municipiul Suceava urmând a participa cu 10 milioane de euro, Guvernul României-cu 10 milioane de euro, iar Consiliul Judeţean Suceava va veni cu o cofinanţare de 2 milioane de euro. O sumă de 2 milioane de euro urmează a fi accesată prin proiecte culturale finanţate din fonduri nerambursabile europene, iar alta de 1 milion de euro va fi atrasă de la sponsori. Programele culturale vor consuma 18 milioane de euro, adică 72% din totalul alocat, promovarea şi marketingul vor avea alocate 3 milioane de euro, respectiv 12%, în timp ce altor cheltuieli de organizare şi personal le este rezervată suma de 4 milioane de euro, reprezentând 16% din propunerea de buget. Ion Lungu a declarat a precizat că, până în 2021, în domeniul infrastructurii culturale urmează a fi realizate Sala de sport polivalentă, „care are şi o componentă culturală”, cât şi reabilitarea Curţii Domneşti, ambele obiective cu finanţare din fonduri locale, guvernamentale şi europene. De asemenea, bani vor fi cheltuiţi pentru infrastructura rutieră stradală, a doua centură ocolitoare a oraşului, dar şi pentru alte oportunităţi de dezvoltare a Sucevei.
Citeşte şi: Bucovina e plină de gunoaie
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau