Va înfunda puşcăria pentru 20 de lei
Dimensiune font:
Ieri, 7 septembrie 2015, în jurul orelor 11.30, poliţiştii locali care patrulau în zona pieţei agroalimentare Nicolina au fost sesizaţi de către personalul unei farmacii din zonă cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a sustras portofelul unei cliente. În baza semnalmentelor primite, poliţiştii locali au procedat la verificarea zonei, ocazie cu care la scurt timp au reţinut-o pe numita V.G.D., de 41 ani, domiciliată în municipiul Iaşi. În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că persoana menţionată, profitând de neatenţia numitei R. L., de 68 ani, domiciliată în judeţul Iaşi, i-a sustras portofelul în care se afla suma de 20 lei. Având în vedere aspectele constatate, numita V.G.D. a fost preluată de către lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau