Vacanţa RATP pune ieşenii pe drumuri
Dimensiune font:
Unii cetăţeni reclamă faptul că vor să-şi cumpere bilete de călătorie, însă nu au de unde. Oficialii RATP susţin că persoanele aflate în astfel de situaţii trebuie să-şi cumpere din timp bilete, de la alte tonete. Colac peste pupăză, automatele de bilete au început să dea rateuri: „înghit” banii, fără a elibera legitimaţii de călătorie
Serviciile de care au parte ieşenii în ceea ce priveşte transportul public au darul de a nemulţumi din ce în ce mai mulţi cetăţeni. Dacă „sauna” gratuită de care au parte clienţii RATP pe timpul verii a devenit o obişnuinţă, mai nou, ieşenii reclamă faptul că nu mai au nici de unde-şi procura bilete. „Toneta din Alexandru cel Bun s-a închis. Înainte avea program până la ora 15, acum nu mai are deloc. Chiar dacă aş vrea, nu am de unde să-mi procur bilet”, spune un ieşean din Alexandru cel Bun. Un altul susţine că în astfel de situaţii era bun biletul prin SMS. „Eu nu am bani să-mi cumpăr un set de bielete, nu circul atât de des. Cu ceva timp în urmă, aveai posibilitatea de a-ţi lua bilet prin SMS. Au scos-o şi pe asta, probabil în ideea de a putea da cât mai multe amenzi”, crede acesta.
Perioada concediilor
Pe de altă parte, oficialii RATP susţin că sunt nevoiţi să limiteze programul de funcţionare al unor tonete din cauza vacanţei şcolare şi a concediilor angajaţilor regiei, însă lucrurile vor reveni la normal. Astfel, toneta din Alexandru cel Bun va sta închisă încă o săptămână, perioadă în care biletele se pot cumpăra de la tonetele din Mircea cel Bătrân şi din apropierea fostului restaurant „Familial”. La fel stau lucrurile şi în zona Triumf, ieşenii trebuind să se deplaseze la dispeceratul din Copou sau la Universitate pentru a-şi putea lua bilete. Alte tonete (CUG 1, Casa Sindicatelor, Moara 1 Mai), vor funcţiona până pe data de 31 iulie doar între orele 7-15. „RATP Iaşi recomandă călătorilor să-şi achiziţioneze din timp legitimaţii de călătorie. Acestea pot fi procurate de la tonetele proprii, agenţii economici parteneri şi automatele de bilete disponibile non-stop. RATP Iaşi pune la dispoziţia celor interesaţi pe lângă abonamente, bilete cu o călătorie, cu două călătorii şi seturi de bilete 10 călătorii”, se arată într-un comunicat al regiei.
În Piaţa Unirii, automatul RATP ia bani, dar nu mai dă bilete
Din păcate, problemele ieşenilor nu se opresc aici. Pe site-urile de socializare, ieşenii susţin că nici automatele RATP nu mai sunt funcţionale. „Am vrut să-mi cumpăr un bilet din staţia de tramvai Piaţa Unirii de la un aparat de bilete, am selectat un bilet cu două călătorii, însemnând 4 lei, am introdus în aparat primul leu, nu îmi apăruse nimic, cum aş fi plătit ceva. Mai introduc un leu şi nimic, nici de data asta. Concluzia: încercaţi să nu mai cumpăraţi bilete de la aparate, pentru că au mari erori şi vă pierdeţi banii”, spune Melisa P.
Recomandarea reprezentanţilor regiei este ca în astfel de situaţii să apelaţi numărul gratuit de telverde 0800.110.427 pentru a stabili condiţiile în care cei păgubiţi îşi pot recupera banii. Dan CONSTANTINESCU
Toneta din Alexandru cel Bun va sta închisă încă o săptămână, perioadă în care biletele se pot cumpăra de la tonetele din Mircea cel Bătrân şi din apropierea fostului restaurant „Familial”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau