Vasluian în stare gravă după ce a căzut de pe o scară
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna vasluiană Epureni a fost preluat în comă profundă de un elicopter SMURD şi transportat la o unitate medicală din Galaţi, după ce a căzut de pe o scară. Conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, Mihaela Ştraub, bărbatul îi ajuta pe doi muncitori care efectuau lucrări de amenajare a acoperişului unei hale de la o fermă piscicolă din localitatea Cârja şi, fiind urcat pe o scară, s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate.
„Bărbatul le dădea tablă la mână unor bărbaţi care efectuau lucrări la acoperişul unei hale. Din declarația martorilor, el ar fi căzut de la aproximativ un metru şi jumătate înălţime, însă deși înălțimea nu a fost mare, bărbatul a căzut foarte rău și a intrat în comă. Reprezentanţii Poliţiei Murgeni efectuează cercetări, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, Mihaela Ştraub.
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui au demarat propria anchetă în aces caz, urmând să stabilească în ce condiţii lucra bărbatul la ferma respectivă şi dacă ferma piscicolă ar putea fi sancţionată.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau