VIDEO: Prima ninsoare mai serioasă a scos peri albi moldovenilor

default

Dimensiune font:

| 03-12-2014 05:45

Dacă autorităţile ieşene nu au mai fost surprinse de depunerea primului strat de zăpadă, nu acelaşi lucru se poate spune despre participanţii la trafic * mai multe autobuze RATP au fost angrenate în coliziuni minore, în vreme ce nesimţirea şi nervii şoferilor au atins cote maxime 

Prima ninsoare căzută în municipiul Iaşi a dus la înăsprirea condiţiilor de trafic. Ieri, la primele ore ale dimineţii, s-a circulat cu viteză redusă, mijloacele de transport în comun având dificultăţi în respectarea graficelor. „Au fost ceva întârzieri, cauzate de numărul mare de participanţi la trafic şi vitezei reduse cu care s-a rulat, adaptată condiţiile meteo, însă nu putem spune că prima ninsoare ne-a creat probleme deosebite”, susţine Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi. De altfel, angajaţii regiei au fost trimişi să cureţe macazurile şi refugiile de călători. Oficialii RATP susţin că au fost împrăştiate 2 tone de sare şi 3 tone de material antiderapant.

Alveole ocupate de şoferi nesimţiţi
Nu au lipsit, însă, incidentele. În jurul orei 6, în zona Mircea cel Bătrân, un autobuz care circula pe traseul 28 a avariat uşor un autoturism parcat peste noapte într-o alveolă destinată mijloacelor de transport. O oră mai târziu, în Târgu Cucu, un tramvai a acuzat probleme la o osie, fiind nevoie de tractarea acestuia în rond. În fine, în jurul orei 10, dintr-un alt tramvai aflat în Târgu Cucu a început să iasă fum, însă problema s-a rezolvat ulterior.
Derapaje în afara localităţilor
În schimb, în afara oraşului, s-au înregistrat incidente datorate carosabilului umed. În Lunca Cetăţuii, un autobuz RATP a fost lovit după ce un autoturism de teren a derapat tamponând o autoutilitară, care, la rândul ei, a ricoşat în mijlocul de transport. Un alt incident a fost consemnat la Piciorul Lupului, unde un microbuz a lovit uşor un autoturism la urcarea unei pante.
Primăria nu s-a zgârcit la antiderapant
Prima ninsoare mai serioasă a mobilizat întreg comandamentul de iarnă de la nivel local şi judeţean. Începând cu ora 5.00 dimineaţa, utilajele şi muncitorii au intervenit pentru îndepărtarea zăpezii de pe marile bulevarde, dar mai ales în zonele de pantă. Din Baza Citadin au fost scoase 50 de utilaje, care au împrăştiat peste 185 de tone de material antiderapant. „Am acţionat în special pe zonele de pantă şi rampă, după care ne-am dus şi pe zonele plane, de şes. Avem stocuri asigurate în continuare. Toată lumea este pe poziţie, dispeceratul funcţionează 24/24 de ore. Nu sunt probleme de aprovizionare cu carburanţi şi nici cu utilajele. S-a acţionat în primul rând pe cele 10 trasee principale. Nu au fost probleme privind accesabilitatea la spitale şi şcoli”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Imediat după ce au mai eliberat din căile importante de trafic, spre orele amiezii, echipajele de deszăpezire au acţionat şi în cartierele Iaşului, respectiv pe Copou, Păcurari, Tătăraşi, dealul Bucium sau Fundac Păun.
Salubris a scos oamenii şi utilajele la stradă!
Şi şefii Salubris susţin că au mobilizat întreg personalul în lupta contra primilor nămeţi. „Am acţionat prin operatorii de salubritate, dar şi cu utilajele din dotare, cu care s-a împrăştiat material antidepanat. Este vorba de 30 metri cubi de nisip, 14 tone de sare şi o tonă de clorură de calciu”, spun aceştia. De asemenea, 104 operatori de salubritate au fost mobilizaţi în diferite zone din oraş. Din cauza carosabilului umed şi a faptului că ieşenii îşi parchează maşinile proprii în apropierea punctelor gospodăreşti, autospecialelor le-a luat mai mult timp pentru golirea tomberoanelor.
Topitoarele-minune mai întârzie
În ce priveşte topitoarele de zăpadă promise de şefii Primăriei, acestea sunt, cum se spune, „pe vine”. „Vom închiria aceste topitoare, dar la ritmul ăsta de ninsoare nu se pune problema ca să le punem în funcţiune. Să nu uităm că un topitor de zăpadă de aproximativ 200 de tone consumă peste 180-200 kg de combustibil pe oră”, a precizat Mihai Chirica.
Şoferi cu anvelope de vară, blocaţi în judeţ
Mobilizare maximă a fost nu doar în municipiul Iaşi, ci şi pe drumurile din judeţ. „Am acţionat pe toate tronsoanele aflate în grija noastră, cu cele 14 sărăriţe cu care am împrăştiat material antiderapant şi 2 autogredere”, a declarat Daniel Minciună, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi. Potrivit acestuia, traficul era îngreunat în zonele Bârnova, Mădârjac şi Hadâmbu, tronsoane care dau bătăi de cap drumarilor în fiecare sezon rece. Deşi drumurile judeţene au fost ocolite de troiene, a fost raportat totuşi un blocaj, în zona pădurii Bordea, unde aproximativ 20 de maşini au blocat traficul. „Acest blocaj a fost cauzat din cauza inconştienţei unor şoferi care nu şi-au dotat autovehiculele cu anvelope de iarnă. Maşinile au derapat, iar traficul a fost blocat în jur de 20 de minute”, a relatat şeful DJADP Iaşi.
„Nu putem avea utilaje din metru în metru”
Situaţia a fost sub control şi pe drumurile naţionale, unde drumarii au intervenit încă din timpul nopţii pentru a evita depunerea poleiului şi formarea ambuteiajelor. „Am intervenit cu 20 de sărăriţe pentru material antiderapant, dar şi cu şase utilaje cu freze. Nu au fost blocaje din cauza noastră, însă inconştienţa oamenilor se vede, din păcate, în fiecare iarnă”, a declarat şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), Ovidiu Laicu. Potrivit acestuia, cei mai indiferenţi la atenţionările meteorologice sunt şoferii maşinilor care transportă pasageri. „Dacă oamenii ar fi mai grijulii şi i-ar anunţa pe pasageri la ce pericole se expun plecând de acasă pe o astfel de vreme, nu am mai avea cazuri de oameni blocaţi prin nămeţi”, consideră şeful DRDP Iaşi. Tudor DAMASCHIN, Nelu PĂUNESCU, Anca BURNICHE

* * *
Trafic îngreunat s-a înregistrat ieri în zonele Bârnova, Mădârjac, Hadâmbu, dar Bucium, Răducăneni, Sârca, Codri Paşcanilor şi Moţca

* * *
Tir răsturnat în judeţul Bacău
Codul galben de ninsori a adus “în forţă” iarna în judeţul Bacău. Ninsori s-au înregistrat pe arii extinse în jumătatea de vest a judeţului Bacău, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă depus a depăşit 15 cm. În municipal Bacău a început să ningă încă de luni seara, la ora 22.00 fiind scoase şi primele utilaje la stradă. Precipitaţiile au devenit însă abundente abia spre dimineaţă. Pentru degajarea zăpezii de pe domeniul public au fost mobilizate în primă fază 11 utilaje şi 100 de lucrători ai Serviciului Spaţii Verzi. Şi în judeţ s-a circulat în condiţii de iarnă, un tir derapând în comuna Mărgineni (satul Podiş). Camionul a ieşit în afara părţii carosabile, iar marfa - alimente şi bunuri de consum – a fost împrăştiată. Potrivit reprezentanţilor ISU Bacău însă, accidentul a fost uşor, iar tirul a necesitat tractarea. Sonia PAVELESCU

* * *
Autorităţile sucevene, surprinse de iarnă
Autorităţile din judeţul Suceava au încercat să astupe soarele cu degetul. În timp ce prefectul Florin Sinescu ne-a declarat că ninsoarea nu a creat probleme în judeţ, Daniel Martiniuc, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, ne-a spus că din cauza condiţiilor meteo, o ambulanţă care transporta un pacient a făcut trei ore de la Câmpulung Moldovenesc la Suceava, pe Drumul Naţional 17. totodată, circulaţia rutieră de la ieşire din Păltinoasa spre Ilişeşti, pe sensul de mers spre Gura Humorului, a fost blocată timp de aproximativ o oră, din cauza unor TIR-uri neechipate corespunzător, care au derapat în şoseaua din pădure. Circulaţia s-a reluat în jurul orei prânzului. Şi în municipiul Suceava s-a circulat în condiţii foarte grele, fiind înregistrate ambuteaje în toate cartierele. Oana ŞLEMCO

 

* * *

„Iarna nu-i ca vara”
Autorităţile vasluiene susţineau ieri că nu au fost drumuri naţionale sau segmente de drum judeţean cu circulaţia întreruptă din cauza zăpezii şi a poleiului, însă traficul s-a desfăşurat cu greutate în majoritatea zonelor. În acest sens. Şefii judeţului au recomandat şoferilor să nu plece la drum echipaţi necorespunzător. „Nu poţi merge pe vremea asta ca vara, se merge mai greu. Dacă maşina e pregătită nu sunt probleme. Utilajele de deszăpezire acţionează în mai multe zone din judeţ, în special pe toate sectoarele de drum situate în pantă. Împrăştiem material antiderapant pe sectoarele Bogdana, Dimitrie Cantemir, Ciocani, Hoceni, Oşeşti, Pogana, Tanacu, Tătărăni. În respectivele zone am intervenit şi cu câte un tractor cu lamă”, a declarat Vasile Mihalachi, vicepreşedintele CJ Vaslui. Cât priveşte situaţia din municipiu, edilii dau asigurări că nu vor fi probleme cu căldura, nici cu apa sau cu dezăpezirea arterelor. Simona POP

* * *
Primele derapări în şanţ, la Botoşani
La Botoşani, primul accident produs din cauza zăpezii a fost înregistrat în comuna Blândeşti. Un bărbat de 56 de ani a ajuns la spital după ce a derapat cu maşina şi a intrat într-un şanţ, în satul Cerchejeni. În accident a fost rănit tatăl şoferului, care era pasager în maşină, însă rănile sunt superficiale. Sorin Clim, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, a declarat că pe arterele judeţene s-a intervenit cu material antiderapant, dar şi pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus. Alina CALINIUC

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei