Violatorii din Pădureni au fost prinşi
Dimensiune font:
Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 4 Huşi au identificat doi bărbaţi din comuna Pădureni, care au săvârşit, în noaptea de duminică spre luni, infracţiunile de tâlhărie calificată şi viol, asupra unei femei în vârstă de 66 ani, din aceeaşi localitate, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui. Activităţile investigative au avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi.
Cercetările au fost demarate în urma sesizării primite în noaptea de 25 spre 26 octombrie, cu privire la faptul că în locuinţa unei femei, în vârstă de 66 ani, din comuna Pădureni au pătruns două persoane necunoscute care i-au provocat femeii leziuni traumatice ce au necesitat internarea acesteia în spital.
„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că în seara de 25.10.2015, cei doi bărbaţi au hotărât să pătrundă în locuinţa femeii pentru a obţine bani. În momentul în care s-au aflat în locuinţă, au lovit femeia şi i-au cerut bani. Victima le-a arătat o geantă, din care au luat suma de 100 lei. Ulterior, prin constrângere fizică, S. Gigel şi B. Dumitru au întreţinut raporturi sexuale cu femeia, în vârstă de 66 ani. Victima a reuşit să se deplaseze la o vecină căreia i-a povestit cele întâmplate. În prezent, aceasta se află internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Straub.
În baza mandatelor emise de Judecătoria Huşi, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare care au vizat probarea activităţii infracţionale a celor doi. În baza probatoriului administrat, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 4 Huşi i-au reţinut pe cei doi şi i-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, respectiv Judecătoria Huşi cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi şi a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.Pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar pentru infracţiunea de viol o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau