Zece drumuri blocate din cauza zăpezii
Dimensiune font:
Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Instituției Prefectului Vaslui sunt zece drumuri județene blocate din cauza zăpezii și a viscolului, pe șapte dintre ele intervenindu-se cu utilaje de deszăpezire. De asemenea, având în vedere că pe toate arterele din județ se circulă în condiții de iarnă, cetățenii sunt sfătuiți să nu plece la drum în această perioadă.
„Pentru evitarea unor blocaje s-a luat decizia restricționării accesului autovehiculelor al căror tonaj depășește 3,5 tone, pe drumul european E581, Crasna – Huși – Albița și pe DN2F Vaslui – Bacău”, a declarat Alexandru Barbu, purtător de cuvânt al Insituției Prefectului Vaslui.
Drumurile naționale au fost deszăpezite
Astăzi, în jurul orei 9:00, potrivit unei informări emise de Instituția Prefectului Județul Vaslui, drumurile naționale au fost deszăpezite, traficul rutier desfășurându-se în condiții de iarnă. La ora menționată, Comandamenul de iarnă din cadrul prefecturii aștepta ca SC Drumuri și Poduri SA să raporteze starea drumurilor județene. Menționăm că drumul județean (DJ) 244K (Muntenii de Sus-Tanacu) a fost blocat, iar până la ora 9, niciun plug de zăpadă al LDP nu a lucrat pe DJ244K. Nămeții depășeau pe DJ 244K înălțimea de 20 cm.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau