Zeci de spaţii comerciale sunt goale la Vaslui
Dimensiune font:
Imediat după Revoluţia din 1989, câteva persoane au pus mâna pe majoritatea spaţiilor comerciale din Vaslui şi au ajuns să trăiască doar din închirierea lor. Odată cu instalarea crizei economice, preţurile de închiriere a spaţiilor comerciale au scăzut foarte mult. Cum nu toţi proprietarii au înţeles fenomenul, iar mulţi încă mai speră să închirieze spaţiile pe care le deţin la preţuri astronomice, s-a ajuns în situaţia în care foarte multe dintre aceste spaţii să stea închise. „Eu plătesc 1.000 de lei pe lună chirie şi consider că este destul de mult pentru un oraş cum este Vasluiul, dar am cunoştinţe care pentru suprafeţe similare, dar în zone mai bine cotate dau chiar şi dublu. Evident, sunt în zona centrală şi proprietari care cer şi 3.500 de lei pentru un spaţiu în care cu greu poate fi amenjat un butic de haine. Cu toate că au pretenţii foarte mari când vine vorba despre preţuri, proprietarii nu oferă spaţii comerciale cu toalete sau apă curentă. Eu, de exemplu, am norocul că am găsit o vânzătoare care locuieşte la doi paşi de magazin şi merge acasă atunci când vrea la toaletă”, a declarat Cătălina Ignat, deţinătoarea unui magazin de haine într-un spaţiu închiriat dintr-un complex comercial vasluian.
Agenţii imobiliari susţin că proprietarii preferă să menţină destul de sus preţurile pentru spaţiile comerciale, având în vedere că cei mai mulţi dintre ei deţin foarte multe astfel de spaţii şi au o parte deja închiriate la costuri ridicate.
„Nu-şi permit să scadă preţurile, deoarece şi-ar crea singuri probleme. Dacă un proprietar are spaţii închiriate cu 25 - 30 de euro pe metrul pătrat, nu poate să închirieze la un preţ mult mai mic un alt spaţiu pe care îl deţine, fiindcă acest lucru ar crea nemulţumire în rândul chiriaşilor vechi, care, evident ar dori şi ei diminuări la preţul chiriilor”, spune Gabriel Bălan, agent imobiliar.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau