Ziarul „Evenimentul” acum 100 ani. 20 septembrie 1914 în ţară şi în lume GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiți în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 20 septembrie 1914 știri din țară și din lume. Primul Război Mondial era în plină desfășurare.
Armamentul nostru este perfect. Suntem autorizaţi a afirma, contrar ştirelor răspândite de unele ziare, că nici o piesă nu lipseşte la puştele primite din Austria de către ofiţerii noştri însărcinaţi cu această recepţiune, şi că tot armamentul nostru se află într-o stare de perfecţiune cu totul superioară armamentelor ţărilor vecine, şi că posedăm absolut toate muniţiile necesare pentru a face faţă la ori ce eventualitate.
Linişte şi prudenţă. Între factorii răspunzători, oameni mai de seamă din toate partidele, este înţelegerea în ceia ce priveşte acţiunea politică a ţării. După examinarea judicioasă a actorilor pe cari le au la îndămână, concluzia judecăţii lor este că chiar dacă s'au ivit unele fapte nouă, ele nu sunt încă de aşa natură, în cât să se poată hotărî o altă atitudine a ţării, de cât aceia pe care i-au hotărât-o la primul Consiliu de Coroană. Aci stă explicaţia întârzierii ţinerii celui de-al doilea Consiliu de Coroană, pe care însuşi Primul Ministru îl anunţase.
Un pericol care ameninţă populaţia din ţară. Atragem cuvenita atenţiune miniştrilor de finanţe şi interne, de marele pericol ce ameninţă populaţiunea întregei ţări şi anume: în urma permisiunei exportului grâului, cumpărăturile străinătăţei au fost în ultimul timp atât de mari încât morarii ţărei n'au fost în stare a-şi face aprovisionările, pe de o parte din cauza marei concurenţe a cumpărătorilor din străinătate, iar pe de alta a ameninţărei guvernului care le atrage atenţiunea că majorând nejustificat preţul făinei, le va rădica autorizaţiunea protecţiunei industriale, motiv mic pe care guvernul l'a luat, prohibând exportul făinei. Eroare, căci prin exportul făinei, ţara ar fi rămas încă o cu o cantitate enormă de grâu, de oare ce prin fabricaţiune, s'ar fi putut exporta până astăzi cu 80 la sută mai puţin din cantitate.
Presa germană şi neutralitatea României. „Berlin Börsen Curier” scrie: Guvernul român a ţinut ca pentru a treia oară să-şi precizeze atitudinea faţă de puterile beligerante. Precum află ziarul „Der Tag”, consiliului de miniştri român, după o lungă desbatere s'a decis pentru menţinerea neutralităţei de până acum. Se asigură că Regele României ar plănui să pue pe o bază mai largă ministerul partidului liberal, atrăgând în cabinet pe reprezentanţii tuturor partidelor”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau