Ziua Naţională: fasole cu cârnaţi şi paradă militară cu torţe la Botoşani
Dimensiune font:
Primăria, Consiliul Judeţean Botoşani şi Instituţia Prefectului vor organiza şi în acest an 1 Decembrie, Ziua Naţională a României * în prima parte a zilei, botoşănenii vor putea vedea defilarea militară şi celelalte surprize pregătite de Primărie, iar a doua parte a zilei va fi dedicată acţiunilor Consiliului Judeţean Botoşani
Festivităţile de Ziua României vor începe, în acest an, la ora 9,00 în Piaţa 1 Decembrie, din Centrul Istoric al municipiului Botoşani. Câteva sute de militari, jandarmi, pompieri şi poliţişti vor constitui detaşamentul de onoare ce va participa direct la ceremonialele pregătite pentru Sărbătoarea Naţională. În Centrul istoric, botoşănenilor prezenţi li se vor pune în piept cele câteva sute de fundiţe tricolore pregătite de cancelaria prefectului.
Conform programului, după onorurile de întâmpinare vor urma o slujbă de Te Deum şi alocuţiunile oficialităţilor. Ca element de noutate, în acest an, participanţii la festivităţi vor putea să asculte şi să cânte alături de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântu Gheorghe” câteva cântece patriotice. Va urma ceremonialul de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, programul încheindu-se cu defilarea detaşamentului de onoare. Ora de încheiere a activităţilor a fost estimată a fi 10.30.
„Dragi botoşăneni, vă aşteptăm în Piaţa 1 Decembrie, bine îmbrăcaţi şi cu sufletele pline de bucurie, pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Trebuie să fim solidari şi în momente grele şi în cele de bucurie, trebuie să ne respectăm înaintaşii dar şi urmaşii. Pentru ei, dar şi pentru noi, haideţi să sărbătorim împreună!”, este invitaţia adresată de prefectul Costică Macaleţi tuturor botoşănenilor.
1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi de la Primăria Botoşani
„Am reuşit să obţinem ajutorul unor sponsori care au înţeles nevoia municipalităţii şi a comunităţii botoşănene de a sărbători ziua de 1 Decembrie şi au venit alături de noi”, a spus primarul Ovidiu Portariuc. Mâncarea va fi pregătită la Cantina de Ajutor Social.
Citeşte şi: 500.000 euro pentru şcoala de meserii de la Vlăsineşti
Alina CALINIUC
Conducerea Consiliului Judeţean îi invită pe botoşăneni marţi, la ora 16.00, în Piaţa Revoluţiei să sărbătorească împreună Ziua Naţională a României cu muzică populară şi patriotică. Programul artistic va fi susţinut de Şcoala Populară de Arte şi Meserii Botoşani şi Orchestra Rapsozii Botoşanilor.
De la ora 17.00 este programată retragerea cu torţe pe traseul str. Cuza-Vodă – str. Marchian – Bd. M. Eminescu – Pietonalul Unirii – Piaţa Revoluţiei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau