Superstiţii şi credinţe populare

default

Dimensiune font:

| 22-11-2014 05:45

În era informaticii, ai zice că vechile obiceiuri, fricile de pe vremea bunicilor au fost îngropate fără prea mult fast. Totuşi, dacă-i întrebi pe ieşeni dacă sunt superstiţioşi, afli că tot se mai tem de ceva sau respectă datini al căror punct de pornire le scapă.
După cum era de aşteptat, mâţa neagră e vedetă în lista animalelor care-i fac pe ieşeni să scuipe-n sân. „Superstiţii? Nu ştiu dacă asta e, dar nu-mi place când îmi taie calea pisica neagră. Iar dacă văd un preot, mă ţin de un nasture ca să nu-mi meargă prost”, ne-a spus pensionara Dana Beiu. Cei mai prevăzători au şi metode de a contracara orice întorsături nefavorabilă ale sorţii, ca Sorina Pânzaru: „Sarea vărsată e semn de ghinion, dar nu şi dacă arunci repede piper peste umăr, drept în ochii dracului. Şi dacă vezi o mâţă neagră, scuipi de trei ori tot peste umăr”. Totuşi, misteriosul animal, venerat în antichitate şi blestemat în Evul Mediu, are şi prieteni. „Păi, mie mâţele negre chiar îmi plac! Dovedesc mai mult caracter, plus că au avut parte de mult PR prost. Am şi eu una acasă, când e furioasă scuipă rău”, a glumit inginerul Andrei Tofan.
Pisica nu e însă singurul animal al cărui comportament e analizat din toate punctele de vedere. „Eu sunt atent la ce face dulăul meu, şi nu cred că-i superstiţie! Pur şi simplu, comportamentul animalelor n-a fost încă explicat ştiinţific. Dacă ieşim în parc şi începe să mănânce iarba sau se scarpină prea tare, stă să plouă. Verificat!”, ne-a povestit agentul de vânzări Mihai Gram.
De-ale omului
Comportamentul uman are partea lui de credinţe ciudate. „Am crescut la ţară şi, când eram mică, îmi spunea mama că, dacă cineva care îşi muşcă limba când mănâncă, tocmai a spus o minciună. Dar mi s-a mai întâmplat şi mie să-mi muşc limba, fără să mint”, ne-a mărturisit educatoarea Alina Scutăriţă. Tonetara Anca Bratu are altă grijă: „Eu sunt atentă să nu ies cu stângul din casă, fiindcă altfel mi se întâmplă tot felul de porcării. A, şi cum e ziua de luni – cu noroc, agitată, cu necazuri, aşa e toată săptămâna”. „Nu mă întorc niciodată din drum, indiferent ce-am uitat acasă! Altfel o să am o zi mizerabilă, m-am convins deja”, ne-a spus şi pensionarul George Clapon. „Da de asta ce spuneţi? Să nu torni băutură în pahare, dacă nu sunt goale de tot! Cică-i semn foarte rău.. Eu întotdeauna îmi golesc paharul, dar nu din cauza asta. În schimb, cică dacă verşi vinul, e semn de succes. Păi cum să fie semn de succes, dacă rămâi fără băutură?”, a completat tovarăşul său de masă, Nelu P.
Se spune că banul e ochiul dracului, dar şi aici totul e în funcţie de semnele trupului. „Dacă mă mănâncă palma stângă, o să iau bani. Dacă mă mănâncă aia dreaptă, am să scot ceva din portofel. A, şi să nu dai bani de lunea, c-o s-o ţii aşa toată săptămâna”, crede taximetristul Ioan P. „Eu sunt superstiţios doar când joc la Loto. Am un tricou norocos, verde, pe care-l port de fiecare dată. Şi iarna, îl pun sub pulover. Am câştigat de vreo trei ori, dar sume destul de mici. Las’ c-o să vină el şi câştigul cel mare! După aia stau în club o lună-ntreagă”, ne-a povestit şi studentul Nicolas N.
În schimb, pensionara Elena Guju vede partea bună dintr-o întâmplare nefericită: „La mine am remarcat că, dacă mă înţep cu acul, în scurt timp mi se întâmplă ceva bun. În schimb, ştiu că acul nu se dă din mână-n mână, că aduce ceartă”.
Supersiţii... sărbătoreşti
Ieşenii nu uită de superstiţii nici în zilele cu semnificaţie specială. „Mai ales la cumpăna dintre ani îmi aduc aminte de poveştile bunicilor. De exemplu, îmi pun câţiva lei în buzunar de Revelion şi port ceva roşu, să am noroc la dragoste şi bani. Nu duc niciodată gunoiul şi nu mătur în prima zi, şi mă bucur dacă primul oaspete e bărbat”, ne-a povestit vânzătoarea Adriana Stancu. Studenta Diana S. are un obicei alimentar nu pentru Revelion, ci pentru 14 octombrie: „De Sfânta Paraschiva, nu mănânc pepene roşu şi poame negre”. Cam pe aceeaşi linie merge şi zarzavagiul Vasile Toma: „Nu mi-e frică nici de dracu, nici de tac-su, dar respect unele obiceiuri pe care le ştiu de la părinţi. Nu lucrez nici în casă, nici în grădină de Sfânta Parascheva, ca să nu-mi iasă negi”.
Nici în ziua nunţii, superstiţiile nu sunt uitate. „Am auzit că, dacă te udă ploaia când eşti mireasă, o să ai o viaţă minunată. Sper să fie aşa, c-a plouat torenţial în ziua nunţii mele. Plus c-am plâns, iarăşi semn de noroc! Deşi, cu vremurile astea nenorocite, nu ştii niciodată”, ne-a spus femeia de serviciu Cecilia B.
Zilele de naştere sau de nume sunt alt prilej de amintire a pildelor din bătrâni. „Eu mă ţin de regula de a nu da cadou cuţite sau batiste, fiindcă e de rău. De ce, nu ştiu. Aşa m-a învăţat şi pe mine bunica”, ne-a mărturisit o grefieră.
Scepticii
Desigur, există şi sceptici, mai ales printre tineri. „Ar trebui să inventăm nişte superstiţii noi, că astea din bătrâni nu mai sunt valabile. De exemplu, credinţa aceea cu visatul ursitului dacă-ţi pui busuioc sub pernă. Mi-am pus şi eu o dată, şi ştiţi ce-am visat? Pe Chuky, păpuşa ucigaşă!”, ne-a povestit Cristina C. Înfruntă plină de curaj ghinionul şi studenta Adina P.: „Maică-mea e foarte superstiţioasă. Am spart zilele trecute o oglindă, şi toată ziua s-a văitat că o să avem şapte ani de ghinion. Dar eu nu cred”. Îi calcă pe urme eleva Roberta H: „O prietenă mi-a zis că, dacă te mănâncă nasul, te cerţi cu cineva sau iei bătaie, dar eu cred că-i doar vreo alergie sau răceală”. Concluzia a tras-o informaticianul Codrin Stancu: „Sunt amuzante credinţele astea, şi unele au chiar un fel de logică a lor. De exemplu, cică te paşte ghinionul dacă întorci fila de calendar înainte ca ziua, luna sau anul să se fi terminat. Mai degrabă rostul e să nu te zăpăceşti... Oricum, cine mai are nevoie de calendar azi? Scoţi telefonul sau tableta şi gata!”
Poate, cu timpul, ieşeanul va inventa superstiţii şi mai pe măsura erei internetului şi a smartphonului. Dar, până atunci, tot îşi mai aduce aminte şi de vorbele din bătrâni, măcar ca să... râdă sorţii în nas. Ştefana CZELLER
Alte credinţe populare
* Steagul nu trebuie să atingă niciodată pământul, fiindcă atrage ghinionul.
* Aduce ghinion să aprinzi trei ţigări cu acelaşi chibrit.
* Dacă doi oameni se şterg în acelaşi timp cu un prosop, se vor întâlni pe lumea cealaltă.
* Aduce ghinion să dai mâna cu cineva peste un gard.
* E semn rău dacă râzi înainte de a mânca ceva dimineaţa.
* Miresele nu trebuie să-şi croiască singure rochia.
* Dacă laşi pantofii încrucişaţi când te descalţi, te paşte o nenorocire.
* Dacă te urmează până acasă un câine străin, ai noroc.
* Căsătoriile făcute în luna mai nu ţin mult.
* O lumânare care se stinge din senin dovedeşte că în cameră sunt spirite rele.
* Dacă pisica îşi ascute ghearele de piciorul mesei, vremea se schimbă în bine. Dacă îşi ascute ghearele de covor, anunţă vânt. Dacă priveşte lung pe geam, vine ploaia.
* Dacă un câine îţi urlă la uşă, e semn de moarte.
* Dacă un câine scânceşte când s-a născut un copil, pruncul va avea o viaţă chinuită.
* Dacă scapi cuţitul pe podea, vei primi un oaspete neaşteptat.

Câteva cifre
Un sondaj de opinie realizat de Institutul Roman pentru Evaluare şi Strategie a arătat că superstiţiile chiar n-au murit pe plaiurile mioritice. 61% dintre cei intervievaţi au recunoscut că urmăresc horoscopul, 46% cred în sfârşitul lumii şi 44% au avut vise premonitorii. 55% dintre persoanele chestionate cred în existenţa blestemelor, 52% - în cea a demonilor, 46% - în a duhurilor rele, iar 19% - în existenţa fantomelor. De asemenea, 19% dintre românii luaţi la întrebări consideră că vrăjitoarele pot prevedea viitorul, iar 4% au apelat la ele. 29% dintre cei chestionaţi au un număr norocos, 7 şi 13 fiind numerele preferate de cei mai mulţi. 22% au recunoscut că joacă la Loto 6 din 49 şi 18% la loz în plic.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

maria

Nov 22, 2014

suntem casatoriti in luna mai si avem 47 ani de la casatorie.deci???????????????????///

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Marketing la graniţa cu înşelătoria
26/12/2022 17:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

Urari si obiceiuri de Craciun de pe diferite meridiane
26/12/2022 13:21

In trecut, n-a existat la noi o urare specifica sarbatorilor Craciunului, iar oamenii isi urau pur si simplu "La multi ani!", contopind poate sensurile Craciunului cu cele ale Anului Nou, sau foloseau ...

Delicii culinare după reţete vechi
16/12/2022 17:20

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Narghileaua și istoria fumatului social
16/12/2022 14:14

  Fumatul ca ritual  Indiferent de motivele pentru care alegem să fumăm, putem cădea de acord că fumatul este un interludiu, un moment al nostru in mijlocul agitatiei cotidiene. Este un ritual p ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO
16/12/2022 12:40

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Un puzzle care continuă să fascineze umanitatea: Civilizaţia Cucuteni
09/09/2017 05:30

Moldova şi-a caştigat de-a lungul timpului renumele de loc incărcat de istorie, artă şi frumos, insă puţine sunt momentele in care specialiştii au avut ocazia să-şi indrepte privirile spre bogăţiile ...

Preţul studenţiei
20/08/2017 12:00

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”
29/07/2017 10:32

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO
13/05/2017 05:35

Mii de oameni din Romania suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai in varstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei