Al paisprezecelea a fost cu ghinion
Dimensiune font:
Puşcaşul Dragomir Iordache, pregătit de antrenorul Mihai Axinte la CS Politehnica Iaşi, a dominat cea mai mare parte a probei de 60 focuri culcat din cadrul Cupei Mondiale la tir pentru juniori, de la Gabala (Azerbaidjan), el încheind calificările pe primul loc, cu 623 puncte. „A fost un rezultat bun”, a declarat Axinte, iar elevul său încă ocupa primul loc şi după jumătate din cele douăzeci de focuri ale finalei. Încă trei focuri şi Iordache tot primul era. Al paisprezecelea însă a fost cel cu ghinion, pentru că ieşeanul a tras doar 9,8 şi imediat a coborât pe locul al treilea, poziţie pe care însă a reuşit s-o păstreze până la finalul probei.
Indianul Subhankar Pramanick (India) a câştigat concursul, în timp ce a doilea s-a clasat cehul Filip Nepejchal, cel mai tânăr participant la tir la Jocurile Olimpice de la Rio. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau