Azi vine şi Napoli
Dimensiune font:
Fotbaliştii de la CSMS Iaşi au reluat ieri dimineaţă antrenamentele după ce au primit trei zile libere în urma victoriei de vineri cu Pandurii Tg. Jiu (1-0, gol Golubovic din penalty în minutul 27). Ei s-au pregătit sub comanda lui Adrian Kerezsy, antrenamentul fiind unul uşor, doar cu alergări. Accidentat în meciul cu Pandurii, el fiind atunci înlocuit la pauză, Viveiros a suferit o entorsă şi nu s-a pregătit ieri, însă oricum este indisponibil pentru următorul joc (în deplasare, cu CFR Cluj, pe 21 noiembrie, în contul etapei a XVIII-a) deoarece a văzut vineri al patrulea cartonaş galben din acest sezon. Alexandru Ţigănaşu a lucrat alături de colegi săi şi este un semn îmbucurător în privinţa recuperării sale pentru jocul de peste zece zile. Alexandru Boiciuc nu a reluat antrenamentele cu formaţia ieşeană, deoarece el este plecat de la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova pentru a răspunde la convocarea primită din partea reprezentativei Under 19 a ţării sale natale.
Antrenorul italian Nicolo Napoli era aşteptat aseară la Iaşi pentru ca începând de astăzi să conducă din nou antrenamentele jucătorilor de la CSMS Iaşi. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau