Cârstea s-a oprit în sferturi, Mergea avansează
Dimensiune font:
Sorana Cîrstea a fost învinsă de chinezoaica Saisai Zheng cu 6-4, 2-6, 6-1, ieri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Tianjin (China), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Cîrstea (24 ani, 101 WTA) a cedat după două ore şi opt minute în faţa chinezoaicei de 20 de ani (112 WTA), care în turul precedent o eliminase pe principala favorită, Jelena Jankovic, cu 6-3, 6-3.
Sorana a început slab toate cele trei seturi, pierzându-şi de fiecare dată serviciul. În primul set a fost condusă cu 5-1, a revenit la 5-4, dar Zheng a închis setul după 47 de minute, cu 6-4. În setul secund, după ce a fost condusă cu 1-0, Sorana a jucat mult mai bine, a avut 5-1, câştigând manşa cu 6-2, în 38 de minute. În actul decisiv, Cîrstea a început din nou slab, a fost condusă cu 2-0, iar la 2-1 a ratat mai multe mingi de break şi şansa de a restabili echilibrul. Zheng a dominat apoi jocul şi s-a impus clar, cu 6-1.
În singurul lor meci direct de până acum, în 2012 în optimi la Stanford, Sorana s-a impus cu 6-3, 6-3. Cîrstea, care va primi pentru evoluţia de la simplu 5.900 dolari şi 60 de puncte WTA, va continua la dublu, unde joacă în semifinale, alături de slovena Andreja Klepac, împotriva perechii Alison Riske (SUA)/Ajla Tomljanovic (Croaţia/Nr. 3).
În schimb, perechea formată din tenismanul român Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna s-a calificat, neaşteptat, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Shanghai, după 6-4, 3-6, 10-7 în sferturi cu cuplul Ivan Dodig (Croaţia)/Marcelo Melo (Brazilia), cap de serie nr. 4. Mergea şi Bopanna, care sunt parteneri în premieră, au obţinut victoria după o oră şi 5 minute de joc, iar în semifinalele probei vor înfrunta principalii favoriţi şi lideri mondiali, americanii Bob şi Mike Bryan.
Turneul este dotat cu premii totale de 4.195.895 dolari, iar perechea româno-indiană şi-a asigurat un cec de 60.730 dolari şi 360 de puncte ATP. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau