CSMS Iaşi este praf şi pulbere

Dintr-o candidată la un loc între primele zece, prim-divizionara de fotbal din Copou aproape că nu-şi mai poate propune acum, gândind foarte realist, nici măcar evitarea retrogradării.

Optimismul exagerat afişat de oficialii CSMS în Sala Mare a Primăriei, imediat după startului sezonului Ligii I, la prezentarea achiziţiilor actualei stagiuni, pare un moment extrem de îndepărtat, uitat undeva în negura vremurilor. S-au pronunţat atunci termeni extrem de pretenţioşi şi s-au anunţat obiective ce par acum de domeniul SF-ului, deşi abia dacă au trecut două luni de la respectiva festivitate. Dacă momentul respectiv pare extrem de departe în timp, declaraţiile responsabililor clubului au rămas vii în memoria susţinătorilor echipei Iaşului, singura din zona Moldovei, exceptând-o pe FC Botoşani, care a urcat în premieră în elită în vara anului trecut (evoluează pe stadionul „Emil Alexandrescu” săptămâna viitoare), care nu a evoluat în cupele europene. Şi, fiind singura în această situaţie (cea mai bună clasare din istoria grupării din Copou este o clasare pe locul 6), actualii oficiali ieşeni s-au gândit că nu ar strica deloc o creştere bruscă a pretenţiilor după o serie de investiţii serioase făcute de la începutul anului calendaristic, pentru ca nu cumva o eventuală urcare neaşteptată a formaţiei în clasament să nu-i fi prins pe şefii CSMS fără să fi prezentat şi un obiectiv pe măsură. Sau altfel spus să fi lăsat impresia unei strategii extraordinare în cazul în care fotbaliştii ieşenii s-ar fi apropiat de zonele înalte ale ierarhiei. Asta pentru că după achiziţiile din iarnă CSMS a mai adus aproape o întreagă echipă şi în vară, imediat după revenirea în elită, fără a-i mai adăuga aici şi pe cei cinci jucători veniţi la solicitarea şi la puţin timp după instalarea ca antrenor a lui Ionuţ Chirilă.

Scadenţa gravelor greşeli de acum câţiva ani

Că socotelile iniţiale ale conducătorilor nu s-au potrivit deloc cu evoluţiile, în primul rând, şi mai apoi nici cu rezultatele formaţiei, nu mai este de mult un secret în fotbalul ieşean, ci o consecinţă firească a aceea ce se seamănă aici de-acum chiar de decenii bune. Şi au o strânsă legătură şi cu priceperea la acest fenomen a celor care păstoresc această grupare, indiferent că ea s-a numit până acum patru ani Politehnica, după care s-a revenit la titulatura de CSMS, din anii 60. Că aceştia s-au grăbit teribil anunţând un obiectiv fără nicio bază reală (aducerea unor fotbalişti liberi de contract sau pe sume modice nu reprezenta nicicum o garanţie în acest sens), este deja bineştiut, mai ales că gruparea ieşeană a avut parte de un program cât de cât acceptabil pe teren propriu, excepţie făcând partida cu Petrolul Ploieşti (scor 1-5), elevii lui Lăcătuş, în primă fază, şi acum ai lui Chirilă, nereuşind să învingă pe teren propriu nici măcar echipe modeste precum Viitorul, Oţelul (tehnicianul german al gălăţenilor, Michael Weiss, a fost îndepărtat după rezultatul de egalitate din Copou!), Concordia, care s-au luptat din greu şi în sezonul trecut pentru evitarea matineului, ori chiar ASA Tg.Mureş, o nou-promovată ca şi CSMS, de la care ieşenii pot lua lecţii despre cum se organizează o activitate fotbalistică pe baze solide, deoarece rezultatele şi prestaţiile elevilor lui Falub (s-a greşit când nu i s-a prelungit contractul, cum gravă s-a dovedit şi despărţirea de Ciubotariu) spun totul referitor la modul în care se lucrează acolo. Iar dacă ceea ce se face acum la ASA poate reprezenta un adevărat reper în vederea stabilirii unei strategii sănătoase de viitor (pentru că în actuala ediţie retrogradarea este deja practic imposibil de evitat, dacă nu cumva chiar şi predarea „lanternei”), oficialii ieşeni pot lua lecţii chiar de la cei care lucrează ori care şi-au desfăşurat acolo activitatea o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă. Şi care nu doar că nu ar fi făcut niciodată achiziţii total neinspirate, ca să ne exprimăm elegant, dar nu se ajungea niciodată în situaţia de a se pierde proprii jucători tineri ce ajunseseră în naţionala de tineret şi chiar în atenţia primei reprezentative. Iar exemplele lui Gorovei, Herghelegiu şi Avrămia (că de acum încolo probabil că nu vor mai apărea pentru ceva timp jucători talentaţi din propria pepinieră este o cu totul altă problemă) sunt extrem de grăitoare în acest sens, ca să nu mai vorbim despre felul în care au fost trataţi fotbaliştii amintiţi la Iaşi. Asta pentru că în fotbal totul iese la lumină mai devreme ori mai târziu şi absolut nimic nu rămâne neplătit. Exact ca în filmul cu Florin Piersic... Deoarece fotbalul îi pedepseşte la un moment dat pe cei care comit greşeală după greşeală şi nu învaţă nimic din erori. I.TÂRNOVEANU