De la mamă ce bătaie, la o mamă de bătaie
Dimensiune font:
Cam aşa ar suna concluzia rundei a XVI-a a Ligii I. Putem vorbi de o adevărată bătaie pentru locurile de pe podium, cu FC Viitorul pe post de surpriză plăcută, lucru care face mai atractiv campionatul acesta experimental. Astra, chiar dacă nu a strălucit, păstrează tempoul, dar răsuflarea fierbinte a urmăritoarelor nu prea îi pică bine, mai ales că FC Viitorul a spulberat pe Dinamo, chiar pe terenul acesteia.
Pandurii Tg. Jiu, o altă formaţie aflată pe val, ţine aproape, dar gorjenii vor veni la Iaşi, unde CSMS şi-a regăsit cadenţa. Victorie scontată, fie ea şi obţinută in-extremis, a ASA-ului la Chiajna. CFR a reuşit un succes la pas în faţa campioanei, care, fiindcă veni vorba, nu prea mai are faţă.
Botoşaniul nu şi-a revenit total, nereuşind, din nou, să-şi fructifice avantajul terenului propriu. Per ansamblu, o rundă echilibrată, cu 3 victorii ale gazdelor, 3 ale oaspeţilor şi un egal, dar balanţa a înclinat de partea vizitatorilor după măcelul din Ştefan cel Mare. Mircea UNGUREANU
CLASAMENT LIGA I 1. Astra 16 10 3 3 27-19 33 (+9) 2. FC Viitorul 16 9 5 2 31-14 32 (+8) 3. Pandurii 16 8 6 2 21-14 30 (+6) 4. FC Steaua 16 7 6 3 18-12 27 (+3) 5. ASA Tg. Mureş 16 6 7 3 18-12 25 (+1) 6. Dinamo 16 6 6 4 18-18 24 (0) 7. CS „U” Craiova 16 6 4 6 18-14 22 (-2) 8. CFR Cluj * 16 7 5 4 22-15 20 (+2) 9. CSMS Iaşi 16 5 4 7 13-20 19 (-5) 10. ACS Poli 16 3 6 7 12-21 15 (-9) 11. FC Botoşani 16 2 7 7 13-21 13 (-11) 12. Concordia 16 3 4 9 15-24 13 (-11) 13. FC Voluntari 16 1 6 9 11-25 9 (-15) 14. Petrolul * 16 1 7 8 9-17 4 (-14) * Echipă penalizată cu 6 puncte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau