Fără atacant „de meserie” în faţa Concordiei?
Dimensiune font:
Chiar când ar fi avut nevoie să atace mai mult ca oricând pe teren propriu, în speranţa obţinerii primei victorii din actuala ediţie a Ligii I, echipa de fotbal din Copou pare să nu aibă şansa să aibă la dispoziţie un om de gol autentic.
Deşi a adus cu sine un moral mai bun şi primul succes din mandatul de antrenor al lui Ionuţ Chirilă, fie el şi în Cupa României, partida cu divizionara secundă CSM Rm.Vâlcea (scor 1-0) a confirmat că jucătorii care evoluează în mod obişnuit mai puţin nu se ridică, totuşi, la nivelul celor pe care s-a mizat până acum. Fie că şef al băncii tehnice a fost Lăcătuş, fie că acum este Chirilă, ceva variante pentru titularizare vin doar dintre ultimii fotbalişti sosiţi în Copou, chiar şi în condiţiile în care toţi cinci sunt în urmă cu pregătirea şi că nu pot rezista încă un meci întreg.
Însă cei mai în măsură să-şi adjudece un loc în forma de start, mâine seară, în faţa Concordiei, în etapa a IX-a a Ligii I, par momentan să provină doar pe posturile pe care CSMS are probleme de efectiv. Şi, din păcate, ieşenilor le vor lipsi în cel mai important meci de la preluarea echipei de către Chirilă, dincolo de mai vechiul accidentat şi de Mitic care, oricum, nu prea mai intră în planurile actualului tehnician, Mihalache, Ciucur şi poate chiar şi atacantul Dobre, care, lovit în prima repriză la Rm.Vâlcea, a fost înlocuit la pauză cu nigerianul Akinsola. În locul lui Mihalache, care, oricum a gafat decisiv în ultimele partide, va intra mai mult ca sigur Melinte, în timp ce pe postul de mijlocaş stânga are şanse mari să fie titularizat Coşereanu, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai CSMS în Cupa României alături de Novac şi de autorul golului, Dedu.
Dobre, Akinsola sau Wesley?
O schimbare poate apărea şi între buturi, unde doar forma de moment poate hotărî cine joacă dintre italianul Caparco şi bosniacul Grahovac, însă cele mai mari bătăi de cap apar în ofensivă, unde formaţia ieşeană nu are un atacant de meserie valid care să evolueze 90 de minute. Dobre este incert, iar Akinsola nu poate duce o partidă până la capăt, din cauza că a ratat pregătirea din vară, ultimele variante rămânând brazilianul Wesley, care însă nu se simte în largul său drept cel mai avansat, şi tânărul Crenganiş, care ar debuta astfel în actuala ediţie la CSMS.
Se bate multă monedă pe acest subiect pentru că gruparea din Copou întâlneşte un adversar cam de calibrul său (faptul că CSMS şi Concordia sunt vecine de clasament nu este deloc întâmplător), pe care dacă nu îl învinge chiar că iese deranj mare, ce s-ar putea lăsa cu decizii radicale, deoarece până şi naivii ar fi convinşi că obiectivul clasării între primele 10 reprezintă doar praf aruncat în ochii microbiştilor. Mai mult, dacă nu învingi nici măcar penultima clasată este greu de spus cu cine mai poţi spera să câştigi, regândirea strategiei fiind singura măsură de luat în seamă în eventualitatea unui nou semieşec. Nu în ultimul rând, actualul antrenor, Ionuţ Chirilă, are o uriaşă sete personală de revanşă în faţa celui care i-a locul pe banca Concordiei, Marius Şumudică, şi cu care se află într-un duel verbal la distanţă de la instalarea fostului rapidist la timona ilfovenilor. I.TÂRNOVEANU
Dacă Dobre s-a accidentat în prima repriză a meciului de la Rm.Vâlcea, devenind incert pentru mâine, Akinsola nu poate juca un meci întreg, iar în Cupa României chiar nu a impresionat. Brazilianul Wesley nu se simte deloc în largul său ca vârf împins, deşi şansele de a fi titularizat sunt, oricum, mari, în timp ce tânărul Crenganiş nu a debutat încă în actualul sezon.
CSMS a pus deja în vânzare biletele pentru partida cu Concordia, casele de bilete fiind deschise astăzi până la ora 16:00. Mâine, microbiştii îşi pot achiziţiona tichete cu începere de la ora 10:00.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau