FC Barcelona nu poate efectua transferuri de jucători până în ianuarie 2016
Dimensiune font:
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, marţi, că a respins apelul clubului FC Barcelona referitor la inderdicţia de a efectua transferuri de fotbalişti în două perioade consecutive de „mercato”, astfel că gruparea catalană are interdicţie la transferuri până în ianuarie 2016.
Deşi iniţial a avut interdicţie la transferuri în vara anului 2014 şi iarna anului 2015, FC Barcelona nu va putea aduce niciun jucător până în 2016.
La 2 aprilie, clubul spaniol FC Barcelona a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a FIFA cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri, pentru infracţiuni comise la achiziţionarea a zece jucători minori.
De asemenea, FC Barcelona a primit atunci o amendă de 450.000 de franci elveţieni şi i s-a acordat un termen 90 de zile pentru a rezolva problemele legate de jucătorii minori.
Sancţiunile survin ca urmare a investigaţiei de anul trecut a Sistemului de Transferuri al FIFA şi a Comisiei de Disciplină a forului mondial. Federaţia Spaniolă de Fotbal şi FC Barcelona au fost găsite vinovate pentru încălcarea mai multor prevederi referitoare la transferul internaţional şi la prima înregistrare a minorilor non-spanioli la gruparea catalană, precum şi alte reglementări relevante cu privire la înregistrarea şi participarea unor jucători în competiţiile naţionale. Investigaţiile în cauză au vizat mai mulţi jucători minori care au fost înregistraţi şi au participat la diferite competiţii cu FC Barcelona în perioada 2009-2013.
FC Barcelona se face vinovată pentru încălcarea articolului 19 din Regulamentele privind Statutul şi Transferul Jucătorilor. Potrivit acestuia, transferurile internaţionale de jucători sunt permise numai dacă aceştia au peste 18 ani. Totuşi, acelaşi articol stipulează că transferurile internaţionale de jucători minori sunt permise sub trei circumstanţe atenuante, iar acestea pot fi acordate doar de Subcomisia pentru Statutul Jucătorilor.
FC Barcelona a înaintat un memoriu împotriva deciziei Comisiei de Disciplină a FIFA, iar Comisia de Apel a hotărât, la 23 aprilie, suspendarea sentinţei până se va pronunţa pe fond.
În august, FIFA a respins apelul catalanilor, care s-au adresat astfel TAS.
Sursa: Mediafax
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau