HCM Roman nu s-a putut opune „uraganului” CSM Bucureşti
Dimensiune font:
CSM Bucureşti a dispus sâmbătă, cu 32-24 (15-13), de HCM Roman în finala Cupei României la handbal feminin, iar echipa antrenată de danezul Kim Rasmussen a reuşit câştigarea campionatului, Cupei României şi Ligii Campionilor!
CSM Bucureşti nu a avut probleme decât în prima repriză a confruntării. În debutul partidei, romaşcancele au condus şi cu 3 goluri diferenţă (scor 4-1). Valoarea celor două loturi a început însă să-şi spună cuvântul destul de repede, iar CSM Bucureşti a preluat conducerea în minutul 13 (scor 7-6). Portarul ucrainean Timoşenkova a avut câteva intervenţii, astfel că HCM Roman a reuşit să rămână aproape de adversar până la pauză.
Jocul s-a dezechilibrat imediat după pauză, când formaţia bucureşteană a marcat patru goluri consecutive (19-13 în min. 36). HCM Roman a avut prima reacţie cu gol în partea secundă în minutul 38, mult prea târziu pentru a mai emite pretenţii, aşa că finala a curs într-o singură direcţie, CSM câştigând cu 32-24. Echipa romaşcană a obţinut pentru al treilea an consecutiv dreptul de a evolua în cupele europene, golurile sale cu CSM fiind înscrise de Stoleru 5, Chitacu 1, Glybko 11, Iuganu 2, Agrigoroaie 1, Vartic 2, Tomescu 1 şi Cilici 1. De la CSM s-au remarcat Vărzaru 6, Gullden 5, Rodrigues 5 şi Jorgensen 5.
„Am ridicat nivelul echipei şi suntem alături de cele mai importante grupări din România. CSM are o echipă extraordinară, care a obţinut rezultate fabuloase. Finala noastră a fost de fapt în semifinale, cu Dunărea Brăila, pentru că ne-a adus calificarea în cupele europene. În ciuda unor absenţe pe care le-am avut în lot, cred că am demonstrat că putem oferi un handbal de calitate”, a declarat antrenorul Florentin Pera, de la HCM Roman.
În finala mică a turneului Final Four al Cupei României, care s-a disputat la Cluj, HCM Baia Mare a învins, scor 34-25, pe Dunărea Brăila. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau