Ieşeanul Ciotoiu va reprezenta România la Europene
Dimensiune font:
La Oneşti se desfăşoară în aceste zile Campionatele Naţionale Under 23, la care este prezent şi preşedintele forului de profil, Nicu Vlad. Concursul reprezintă în acelaşi timp şi un antrenament util pentru componenţii lotului naţional, cu care se pregăteşte şi ieşeanul Ilie Ciotoiu, aflat în dublă legitimare la clubul local CFR şi la CSM Cluj.
La categoria 56 kg, Ciotoiu, care a făcut primii paşi în haltere sub conducerea lui Dănuţ Fron, dar care se pregăteşte în cea mai mare parte a anului la Bascov, s-a dovedit în mare formă, reuşind un total de 232 kg, după 102 kg la smuls şi 130 kg la aruncat. Aşa că la sfârşitul lunii noiembrie Ilie Ciotoiu va reprezenta România la Campionatul European pentru juniori de la Limassol, unde speră chiar într-o clasare pe podium. „Nicu Vlad a rămas impresionat de evoluţia ascendentă a lui Ciotoiu, devenit cel mai bun din România la categoria sa de vârstă şi de greutate. După fiica mea, Elisabeta Fron, care a făcut performanţă şi la nivel european, Ciotoiu este al doilea sportiv ce a dovedit că am avut mână bună când l-am adus în sala de haltere”, a spus antrenorul Dănuţ Fron.
La Oneşti şi-a câştigat dreptul de a concura la Naţionalele de seniori şi Mădălina Ţibichi, fiind organizat un trial în acest sens. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau