În ce condiţii devine Tătăruşanu titular la Fiorentina
Dimensiune font:
Preşedintele onorific al clubului AC Fiorentina, Andrea Della Valle, a declarat, ieri, într-un interviu pentru Corriere dello Sport, că dacă portarul brazilian Norberto Neto nu îşi va prelungi contractul, Ciprian Tătăruşanu va deveni titular, informează site-ul violanews.com. „Am avut o scurtă întâlnire cu Neto, iar în 2 sau 3 ianuarie urmează să ne întâlnim la Florenţa cu tatăl său. Acela va fi momentul decisiv, dar acum nu suntem deloc optimişti. Şi asta mă doare, deoarece eu şi Vincenzo Montella am crezut în el când toată lumea ne spunea să-l cedăm. Mă aşteptam la mai multă recunoştinţă din partea lui. Dacă Neto nu îşi va prelungi contractul, Tătăruşanu va deveni titular”, a spus Della Valle.
Presa italiană a scris că Fiorentina a ajuns la un acord cu portarul brazilian pentru prelungirea contractului până în vara anului 2019.
Neto, în vârstă de 25 de ani, mai are contract cu Fiorentina până la finalul actualului sezon. I.TÂRNOVEANU
Sursa: Mediafax
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau