Începe campionatul
Dimensiune font:
Astăzi şi mâine sunt programate partidele primei etape a Ligii I la futsal. Vor lua startul 13 echipe, cu două mai multe decât în sezonul anterior, noutăţile fiind Concordia Chiajna şi Informatica Timişoara. Se remarcă şi prezenţa noii echipe vrâncene Galactic Focşani, care va sta însă în prima etapă.
Astăzi, de la ora 18:00, Sala Polivalentă va găzdui partida dintre CSMS Iaşi şi CS Concordia Chiajna. Pentru a pregăti debutul în noul sezon competiţional, CSMS Iaşi a participat în această vară la trei turnee amicale de futsal, la Varna (Bulgaria - s-a clasat pe locul 2), pe teren propriu (a câştigat Cupa Iaşului) şi la Galaţi (locul 2).
În aceste turnee, CSMS Iaşi a utilizat următorul lot de jucători: Marius Chiriac, Ioan Grigoraş - Radu Pisică, Narcis Cataramă, Radu Guţu, Andrei Despan, Victor Mandea, Valentin Pricop, Alexandru Pricop, Mario Şchiopu, Toni, Bogdan Baboi, Alexandru Panaite (a încheiat junioratul la LPS Iaşi şi încearcă trecerea de la fotbal la futsal) şi Ştefan Tudorache (care este şi delegatul echipei). Antrenori sunt Nelu Stancea şi Florin Nichifor, iar team-manager este Ionel Popa.
„Vrem să începem cu dreptul. Obiectivul nostru în acest sezon este calificarea în turneul play-off, deci în primele opt echipe!”, a declarat antrenorul formaţiei ieşene, Nelu Stancea. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau