Ionuţ Lupu calcă apăsat pe urmele unchiului Traian
Dimensiune font:
Pugilistul Ionuţ Lupu (categoria de greutate 44,5 kg) a demonstrat la Campionatele Naţionale de box pentru cadeţi (13-14 ani), desfăşurate la Craiova, că se află pe urmele unchiului său, Traian Lupu, fost multiplu campion naţional la toate categoriile de vârstă. Ionuţ, pregătit la CSM-Gladiatorul Iaşi de antrenorii Constantin Dreer şi Radu Zarif, a cucerit titlul de vicecampion naţional, însă, potrivit lui Dreer, decizia arbitrilor putea la fel de bine să-i fie lui favorabilă, dar a fost preferat Damian Drăgan (Olimpia Bucureşti). Oricum, Ionuţ (elev la Liceul cu Program Sportiv Iaşi, în clasa prof. Rodica Dudău) este cadet şi anul viitor şi îşi depune încă de pe acum candidatura la cucerirea medaliei de aur.
O surpriză plăcută a venit din partea secţiei de box de la AS ComVal Valea Lupului, aflată în colaborare cu CSM-Gladiatorul. Robert Lambă (40 kg, elev la şcoala generală din Uricani, în clasa prof. Adriana Mărmureanu), pregătit de antrenorul Ioan Băetu, a intrat şi el în posesia medaliei de argint, fiind întrecut în finală de reprezentantul gazdelor, Chevin Mogoşanu (CSM Craiova).
Dar cea mai plăcută surpriză a venit din partea pugiliştilor de la Scorpions Iaşi, elevii antrenorului Mihai Constantin, şi el un fost pugilist al lui Dreer, cucerind patru medalii! Ştefan Latescu (72 kg) a devenit campion naţional, Gigi Cruceanu (56 kg) şi Alin Costiug (76 kg) au intrat în posesia medaliilor de argint, în timp ce Carlos Maradin (62 kg) a urcat pe treapta a treia a podiumului, iar din partea lor aşteptăm confirmări şi la următoarele concursuri pugilistice. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau