O nouă „repetiţie” pentru Penicilina Iaşi
Dimensiune font:
Voleibalistele de la Penicilina Iaşi, pregătite de antrenorii Rareş Puni şi Tatiana Popa, au susţinut două meciuri de verificare la Bucureşti, în compania vicecampioanei ţării, Dinamo. Prima partidă s-a derulat pe parcursul a cinci seturi, indiferent de evoluţia scorului, fiecare echipă urmărind consolidarea relaţiilor de joc şi dezvoltarea coeziunii în cadrul lotului. Dinamo a câştigat trei seturi (25-14, 27-25, 25-14), iar Penicilina - două (25-23, 25-20). A doua zi, Dinamo a învins cu 3-1 (25-12, 23-25, 25-12, 25-14). Penicilina a folosit în primul meci o formulă constantă, cu Mihaela Stângă, Dana Popovici (Simona Mocanu), Melinda Şipoş, Elena Curcă, Ana Maria Berdilă şi Andra Streşină (Diana Studineanu - libero), în timp ce a doua zi pe teren au intrat, pe rând, toate componentele lotului. „Sunt foarte mulţumit de această verificare în compania unui adversar superior valoric, care are ca obiectiv câştigarea titlului naţional”, a declarat Vasile Stângă, preşedintele Penicilinei Iaşi. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau