Performerii Campionatului Naţional de canotaj pentru juniori
Dimensiune font:
Campionatul Naţional de canotaj pentru juniori s-a încheiat la Baza Dorobanţ din Iaşi, după trei zile de întreceri în care s-au desfăşurat 31 de probe. Campionii şi medaliaţii europeni şi mondiali din această vară au luptat acum pentru cluburile la care sunt legitimaţi, fapt care a determinat o creştere a spectaculozităţii probelor.
În întrecerile desfăşurate la cele trei categorii de vârstă şi-au înscris numele în palmaresul învingătorilor 13 cluburi. Cele mai multe titluri naţionale - 8 - le-au cucerit sportivii CSS Orşova.
Cluburile din judeţele Moldovei s-au aflat printre animatoarele concursului, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni şi CS Botoşani adjudecându-şi câte trei titluri, iar CSM Suceava şi Ceahlăul Piatra Neamţ câte două.
Performerii competiţiei au fost Mihai Ianoş şi Ciprian Tudosă (Fălticeni), care au câştigat probele de dublu rame şi dublu vâsle juniori I. Alături de aceştia se află Mădălina Hegheş şi Monica Basanciuc (Botoşani) cu aur la dublu rame junioare I şi argint la dublu vâsle junioare I.
Liceul cu Program Sportiv Iaşi a obţinut o medalie de bronz în proba de dublu rame junioare I, prin Anca Filip şi Simona Napa, eleve ale antrenorului Sorin Băhnărel, ele însă având o comportare sub aşteptări la dublu vâsle, probă în care s-au clasat abia pe locul 4. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau