Prunea nu este de acord cu modificarea manualului de licenţiere
Dimensiune font:
Preşedintele clubului CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat, la sediul LPF, că nu este de acord cu decizia Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal de a modifica manualul de licenţiere, considerând că nu este corect să fie aplicată o altă unitate de măsură pentru cluburile din Liga I.
„Nu am fost de acord şi nu sunt de acord cu schimbările manualului de licenţiere, pentru că spiritul manualului de licenţiere şi litera lui este făcut pentru a-i proteja pe cei care muncesc în fotbal. Nu ştiu cum vor reacţiona antrenorii şi jucătorii, pentru că au un sindicat. Cu siguranţă cred că vor fi probleme”, a declarat Prunea.
Oficialul grupării ieşene consideră că, în cazul insolvenţei, cluburile iau această decizie pentru datorii de milioane de euro, eventuala amendă de o sută de mii de euro, nefiind foarte importantă. „Când vorbeşti de insolvenţă, atunci intră cluburile din cauza unor datorii de milioane de euro. Se mai uită ei la 100.000 de euro amendă sau că nu au plătit un antrenor sau un jucător? Cluburile îşi făceau temele, aşa cum s-a întâmplat cu Timişoara, Sportul Studenţesc, Universitatea Craiova, echipe care s-au desfiinţat. Acum ce le poţi spune oamenilor? Adică atunci s-a aplicat, iar acum e o altă unitate de măsură. Nu mi se pare corect”, a mai spus Prunea.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat în şedinţa de luni ca grupările care nu obţin licenţa de club profesionist să nu mai retrogradeze, ci să fie depunctate şi să primească sancţiuni financiare. În ceea ce priveşte insolvenţa, Comitetul Executiv a decis sancţionarea cu deducerea a şase puncte a cluburilor care intră în această procedură, după data de 1 iulie 2015, începând cu sezonul competiţional 2015/2016. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau