Rapid CFR Suceava - Petrolul Ploieşti se joacă la Botoşani
Dimensiune font:
Programat joi, 30 octombrie (ora 18:30), meciul nu poate avea loc pe „Areni”, ci în nocturnă, pe stadionul „Municipal” din Botoşani.
Cum până la începutul săptămânii nu primiseră vreo înştiinţare oficială referitoare la ziua, ora şi locul de disputare a partidei din Cupa României, oficialii divizionarei secunde Rapid CFR Suceava s-au interesat la Federaţia Română de Fotbal, de unde au aflat că meciul cu Petrolul nu se poate disputa la Suceava. Urmând a fi televizat, partida va putea fi găzduită pe un stadion dintr-un oraş apropiat care dispune de instalaţie de nocturnă. „Ne-am fi dorit foarte mult să jucăm pe Areni, pentru ca un număr cât mai mare de suceveni să se poată bucura de un eveniment fotbalistic de marcă. Sunt sigur însă că suporterii noştri se vor deplasa în număr mare şi la Botoşani, pentru a fi alături de favoriţi”, a declarat Dumitru Moldovan, preşedintele lui Rapid CFR.
Şi Bogdan Tudoreanu, antrenorul Rapidului CFR, este dezamăgit că partida nu se joacă pe „Areni”, fiind de părere că mutarea meciului la Botoşani va scădea enorm interesul suporterilor suceveni.
Totuşi, pentru a facilita prezenţa suporterilor suceveni pe stadionul din Botoşani, preşedintele lui Rapid CFR a promis să pună gratuit la dispoziţie mijloace de transport. „Nu jucăm în fiecare an în optimile de finală ale Cupei României, aşa că trebuie să punem la dispoziţia suporterilor câteva autobuze pentru deplasarea la meci”, a completat Dumitru Moldovan. I.TÂRNOVEANU
„E mare păcat că nu jucăm pe Areni. Vroiam să vină sucevenii la meci, să fie stadionul plin. Pentru asta ne-am zbătut să ajungem în optimile de finală. Botoşănenii au mai văzut echipe de Liga I, în schimb noi jucăm un meci ca acesta odată la un deceniu”
Bogdan Tudoreanu,
antrenor Rapid CFR Suceava
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau