Rundă productivă
Dimensiune font:
Înainte de oricare alte considerente, trebuie să subliniem faptul că etapa a XVIII-a a Ligii I de fotbal a fost una productivă, cu cele 23 de goluri marcate, ceea ce înseamnă o medie de peste 3 goluri de meci, lucru de lăudat. Performerele rundei pot fi considerate Dinamo, câştigătoare fără drept de apel în derby, dar şi CSMS Iaşi, remiză albă în Gruia, ACS Poli Timişoara, egal spectaculos la Giurgiu, sau FC Voluntari, de asemenea un egal cu multe goluri la Botoşani.
Al treilea rezultat de 2-2 nu constituie o surpriză, după cum s-au derulat lucrurile pe „Cluj Arena”, echipa lui Hagi putând mai mult. Normal rezultatul de la Chiajna, Craiova reprezentând o trupă superioară, în acest moment, faţă de băieţii lui Ţălnar.
După aceste rezultate lucrurile rămân în continuare complicate, orice sincopă sau rezultat-surpriză din zona mediană a ierarhiei putând să schimbe totul. Campionatul, deşi experimental, îşi capătă caracterul spectacular, cel puţin teoretic, deşi numărul mare de goluri înscris în rundă poate oferi şi o altă imagine, practică, de această dată. Mircea UNGUREANU
CLASAMENT LIGA I 1. Astra 18 11 4 3 31-22 37 (+10) 2. FC Viitorul 18 9 6 3 34-18 33 (+6) 3. Pandurii 18 9 6 3 24-17 33 (+6) 4. FC Steaua 18 8 6 4 24-18 30 (+3) 5. Dinamo 18 8 6 4 22-19 30 (+3) 6. Tg. Mureş 18 6 9 3 21-15 27 (0) 7. U” Craiova 18 7 5 6 21-15 26 (-1) 8. CSMS Iaşi 18 6 5 7 14-20 23 (-4) 9. CFR Cluj * 18 7 7 4 24-17 22 (+1) 10. ACS Poli 18 3 7 8 14-24 16 (-11) 11. FC Botoşani 18 2 8 8 18-28 14 (-13) 12. Concordia 18 3 5 10 16-27 14 (-13) 13. Voluntari 18 1 8 9 15-29 11 (-16) 14. Petrolul * 18 1 8 9 12-21 5 (-16) * Echipă penalizată cu 6 puncte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau