S-au crezut dinainte învingători

default

Dimensiune font:

| 22-09-2014 06:10

Finala din acest an a ligii secunde, disputată sâmbătă la Bucureşti, a fost la discreţia bârlădenilor, superiori echipei din Copou la aproape toate capitolele.

 

După un ultim act extrem de disputat pe stadionul din Ghencea, RC Bârlad a cucerit titlul de campioană a Diviziei Naţionale de Seniori, partida fiind decisă în mare măsură de randamentul încă din prima repriză al jucătorilor conduşi de Ioan Harnagea. Zaharia a fost de neoprit în drumul spre terenul de ţintă al ieşenilor, iar RC Bârlad a intrat la pauză cu un avantaj de aproape zece puncte: 16-7. Scorul a fost deschis de bârlădeni, care au transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 12, prin Doroftei, după care Poli Agro „Unirea” a trecut la conducere pe tabelă, prin eseul marcat de Pâslaru, transformat de ex-bârlădeanul Pahonea, care a avut o atitudine agresivă pe toată durata meciului, motiv pentru care spre final a încasat şi un cartonaş galben.

Ibănescu, în mare formă

Formaţia lui Harnagea a revenit însă după o lovitură de pedeapsă concretizată de acelaşi Doroftei, după care aceeaşi „aripă”, Zaharia, şi-a pus în valoare viteza, cele două eseuri ale sale, chiar şi netransformate, ducând la o diferenţă de nouă puncte dătătoare de speranţe pentru partea secundă a meciului.

Asta s-a văzut încă din primele minute de la reluare, când bârlădenii au jucat pentru a-şi conserva avantajul de pe tabelă, în timp ce elevii lui Ioan Iftode şi Silviu Ţibichi au încercat să-şi pună în valoare jocul mai bun pe înaintare, care a adus primele puncte în minutul 55, după lovitura de pedeapsă transformată de Pahonea. Ibănescu a refăcut însă „ecartul” în minutul 67, trimiţând şi el balonul printre barele butului advers, după care pentru Poli Agro „Unirea” au urmat momente dificile odată cu trimiterea lui Pahonea pe „banca pedepselor”, fiind sancţionat cu cartonaş galben. Astfel că Ibănescu s-a mai evidenţiat o dată în faţa butului ieşean, RC Bârlad desprinzându-se la 22-10 când mai erau de jucat zece minute din timpul regulamentar. Însă în ciuda acestei diferenţe, finalul partidei a fost unul incendiar, care putea înclina balanţa de partea cealaltă. În minutul 75, ieşeanul Pâslaru a intrat în forţă şi a marcat un eseu transformat de Borş (22-17), dar în replică acelaşi Ibănescu a mai transformat o lovitură de pedeapsă (25-17), pentru ca la ultima fază a meciului Mihailă să mai pătrundă o dată în terenul de ţintă bârlădean, eseul fiind transformat de Pahonea (25-24), însă deţinătoarea titlului era deja cunoscută.

Poli Agro „Unirea”: Formagiu, Tărăgan, Dimofte - Bişoc, Crâşmaru - Butnariu, Giuşcă, Pâslaru - Bolat, Pahonea - Văcaru, Mihăilă - Blejuşcă, Borş - Cremeniţchi (au mai intrat pe teren Fânariu, Vaman, Savu şi Ilie).

RC Bârlad: Mătase, Popovici, Hurez - Tercu, Doroftei - D.Alexandru, Justinian, Postolachi - Afloarei, Ibănescu - Curcan, Munteanu - Balaban, Zaharia - Olaru (au mai evoluat Brăileanu, Tei şi Cojocaru).

În urma acestui succes, RC Bârlad şi-a câştigat dreptul de a evolua anul viitor în SuperLigă, pe care au părăsit-o acum patru ani, în vreme ce finalista Diviziei Naţionale, Poli Agro „Unirea” Iaşi, ar trebui să susţină „barajul” de promovare/menţinere cu CSM Olimpia Bucureşti. La meci au asistat şi prof. Leonida Antohi, preşedintele CS Politehnica Iaşi, ce le-a înmânat elevilor săi medaliile de argint, dar şi Ioan Condrea, membru în Consiliul de Administraţie al clubului din Copou. I.TÂRNOVEANU

„Meciul a fost dominat de noi mult mai clar decât o arată scorul, fiindu-le net superiori ieşenilor în margine, dar şi în grămadă, în timp ce Politehnica s-a mişcat ceva mai bine în molurile volante. Ştiam că va câştiga cine va fi mai ambiţios şi mai determinat”

Ioan Harnagea,

antrenor RC Bârlad

„Am intrat pe teren extraordinar de montaţi să ne impunem, dar din dorinţa de a evolua cât mai bine am comis multe greşeli individuale. Linia de treisferturi nu a jucat deloc aşa cum ar fi trebuit, însă tot îi admir şi îi respect pe băieţi pentru efortul depus anul acesta”

Silviu Ţibichi,

antrenor secund Poli Agro „Unirea” Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei