Scoţienii s-au dovedit nişte gentlemani
Dimensiune font:
Deşi vicecampioana României nu a acumulat nici măcar un punct în primele două etape, scoţienii consideră că îi aşteaptă un joc dificil.
Celtic nu va avea meci uşor cu Astra, a declarat fundaşul Mikael Lustig înaintea confruntării de diseară. Acesta crede că partida de diseară nu va fi una simplă deşi echipa din Giurgiu a pierdut ambele meciuri disputate până acum în faza grupelor. Revenit după o accidentare în meciul de campionat de sâmbătă cu Ross County (scor 5-0 în deplasare), fundaşul suedez a afirmat: „Ne-am pregătit bine ca grup, aşa că sperăm să obţinem cele trei puncte. Astra a ajuns în faza grupelor, deci este în mod sigur o echipă bună. Ca să învingem, trebuie să jucăm la fel ca împotriva lui Ross County”.
Lukasz Zaluska (32 de ani), unul dintre portarii lui Celtic, a avut de suferit în timp ce se afla cu prietena sa pe stradă. Goalkeeper-ul a fost lovit în cap de un alt fotbalist din prima divizie a Scoţiei, însă numele acestuia nu a fost dat publicităţii. Portarul polonez a fost lovit de două ori în zona capului şi o dată în plină figură. Martorii prezenţi la scenă au fost şocaţi, spunând că în timp ce fotbalistul campioanei Scoţiei era într-o baltă de sânge a apărut un al doilea agresor, care a lovit şi el. „A stat nemişcat trei minute şi credeam că a murit, după care a mai apărut o persoană, care a lovit şi ea”, a declarat unul dintre martori. Zaluska a revenit însă marţi la antrenamente, mascând urmările incidentului cu o căciulă voluminoasă.
Fatai şi Yahaya au primit vizele
Fatai şi Yahaya nu primiseră în primă fază vizele pentru Marea Britanie, dar problema s-a rezolvat marţi. Costel Lazăr, directorul sportiv al Astrei, a declarat că au pus umărul şi oameni de la UEFA şi chiar şi oficialii lui Celtic, aceştia oferind o mână de ajutor în obţinerea vizelor celor doi jucători. „Există o societate acreditată care se ocupă cu vizele, având sediul la Varşovia. Primele demersuri le-am făcut pe 3 septembrie, când m-am prezentat la ambasadă pentru a lua informaţii, ulterior ajungând la acestă firmă. Marea Britanie are nişte reguli speciale în Uniunea Europeană”, a spus Lazăr.
În cealaltă partidă din grupă se întâlnesc Red Bull Salzburg şi Dinamo Zagreb. I.TÂRNOVEANU
„Am intervenit prin intermediul lui Celtic, iar cei de acolo au fost de acord să ne acorde vizele pentru Fatai şi Yahaya. Eliberarea unei vize durează şi trei luni de zile, iar două echipe nu au primit vize pentru Marea Britanie”
Costel Lazăr,
director sportiv Astra Giurgiu
Grupa D
1. Red Bull Salzburg 2 1 1 0 4-3 4
2. Celtic Glasgow 2 1 1 0 3-2 4
3. Dinamo Zagreb 2 1 0 1 5-2 3
4. Astra Giurgiu 2 0 0 2 2-7 0
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau