Scurt şi la obiect
Dimensiune font:
Penicilina Iaşi a obţinut o victorie clară în meciul găzduit sâmbătă în Sala Polivalentă, răzbunându-se printr-un 3-0 sec pe formaţia care a retrogradat-o sezonul trecut. Printr-un concurs favorabil de împrejurări echipei ieşene, cele două grupări se întâlnesc în continuare în primul eşalon, iar oltencele au început mai bine partida contând pentru etapa a VIII-a. Au condus cu 5-2 şi 8-7, dar Penicilina a întors tabela în favoarea sa (11-9). Oaspetele au realizat patru puncte consecutive pe serviciile Gabrielei Dancu, însă Penicilina a ajuns prima la al doilea time-out tehnic (16-15). A accelerat (19-15) şi a pus capăt primului set la 25-18.
Actul al doilea a început tot cu SCMU la timonă, care a pus trei-patru puncte între ea şi Penicilina (4-1, 6-2, 8-5, 13-10), însă diferenţa a fost şi de şapte puncte (17-10)! Oaspetele s-au văzut prea devreme cu setul în cont, iar chimistele au egalat la 19 şi l-au câştigat ele, cu 25-21. Actul al treilea a fost în întregime la discreţia Penicilinei, ea adjudecându-şi-l cu 25-16.
Penicilina: Stângă, Kovacheva, Sipos, Jovanovic, Cvijovic, Ursachi (au mai jucat Graboveţkaia - libero, Mocanu şi Streşină);
SCMU: Postea, Breban, Dancu, Stanciu, Geoge, Ghionea (au mai evoluat Foca - libero, Pădureanu şi Cojocaru).
Penicilina a urcat pe locul 6 şi va juca sâmbătă în deplasare, cu CSU Medicina Tg. Mureş, echipă care a depăşit-o miercuri la Iaşi cu 3-2 în manşa-tur a optimilor Cupei României. D.GAŞPAR
„Am jucat constant bine, am reușit un joc bun în partea a doua a actului al doilea, arătând că putem să întoarcem în favoarea noastră soarta unui set. Serviciul a funcționat excelent și cu asta ne-am pus în dificultate adversarul”
Dan Gavril,
antrenor principal Penicilina Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau