Sezon încheiat pe locul 7
Dimensiune font:
Confruntarea dintre Autobergamo Deva şi CSM Poli Iaşi şi-a consumat cel de-al doilea episod după ce în primul, la Iaşi, Autobergamo a învins cu 5-0. La Deva, echipa gazdă s-a impus cu 9-2, lotul oaspete cuprinzând doar 8 jucători pentru acest meci în care golurile formaţiei ieşene au fost înscrise de V. Pricop şi Despan.
CSM Poli a evoluat în următoarea componenţă: Ioan Grigoraş - Liviu Ruxandari, Andrei Despan, Mario Şchiopu, Victor Mandea (au mai jucat Marius Chiriac - Valentin Pricop şi Alexandru Panaite, ultimul provenind de la echipa de tineret). „Mulţi titulari au lipsit din diferite motive şi acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj. Formaţia din Deva este una valoroasă, cu mulţi jucători în echipa naţională, aveau trei linii la schimb, iar noi am jucat doar cu doi oameni la schimb. În aceste condiţii, cred că nu se putea mai mult”, a declarat antrenorul Florin Nichifor, în timp ce managerul Ionel Popa a spus: „Acest sezon s-a încheiat pentru echipa de seniori, care a terminat campionatul pe locul 7, deci în zona play-off. Acesta a fost şi obiectivul nostru, să terminăm campionatul în play-off şi să mergem cât mai sus în Cupa României doar cu jucători locali. Ne dezvoltăm doar prin forţe proprii, fără stranieri, căci stranierii, atunci când nu mai ai bani să-i plăteşti te lasă şi tu ce mai faci? Te gândeşti doar că ai investit mulţi bani pe o perioadă scurtă şi ai pierdut tot! Sper din tot sufletul să putem continua cu echipa de futsal şi în sezoanele viitoare din Liga I, deoarece avem jucători valoroşi”. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau