Sport pe scurt
Dimensiune font:
HCM Constanţa a învins în deplasare echipa belgiană Initia Hasselt, cu scorul de 29-20 (13-13), şi va întâlni formaţia turcă Beşiktaş Istanbul în finala celui de-al treilea turneu de calificare în grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. HCM şi Beşiktaş se vor întâlni în finala grupei, iar Haslum şi Initia în meciul pentru locurile 3-4. Formaţiile care vor ocupa locurile 2 şi 3 în grupă obţin calificarea în Cupa EHF. I.TÂRNOVEANU
Larisa, peste media echipei
La „triunghiularul” de gimnastică din Elveţia, dintre echipele feminine şi masculine ale Elveţiei, Germaniei şi României, proba feminină de individual compus i-a revenit detaşat liderului selecţionatei ţării noastre, Larisa Iordache, cu 58,95 puncte, Ştefania Stănilă a ocupat locul 5, cu 54,15 puncte, celelalte gimnaste românce prezente fiind Ana Maria Ocolişan, Paula Tudorache, Andreea Munteanu şi Silvia Zarzu, care însă nu au concurat la toate cele patru aparate. La sărituri, Iordache a fost prima, urmată de Ocolişan, tot Larisa a fost a treia la paralele şi s-a situat pe primul loc la bârnă, urmată de Andreea Munteanu, dar şi la sol. Pe echipe, primul loc a fost ocupat de Germania (220 puncte), urmată de România (219,05) şi de Elveţia ( 212,40).
La masculin, pe echipe, ierarhia a fost aceeaşi: a câştigat Germania, cu 289,30 puncte, urmată de România (281,35) şi Elveţia (280,75). Marius Berbecar şi Andrei Munteanu s-au clasat pe primul loc la paralele, la egalitate, cu 15,45 puncte. I.TÂRNOVEANU
Surpriză în SuperLigă
Farul Constanţa a reuşit marea surpriză a SuperLigii de rugby, eliminând sâmbătă, în semifinale, campioana en-titre, RCM UV Timişoara, cu scorul de 9-0 (3-0), chiar pe terenul acesteia. În finală, Farul va întâlni CSM Ştiinţa Baia Mare, care tot sâmbătă a învins-o cu 40-9 pe Dinamo Bucureşti.
Miercuri, conducerea RCM UV Timişoara anunţase că nu va trimite niciun jucător în selecţionata „Lupii Bucureşti” pentru cele două jocuri cu echipa italiană Calvisano (20 şi 27 septembrie), motivând prin faptul că vrea să se concentreze pe câştigarea competiţiilor interne, SuperLiga şi Cupa României.
Sâmbătă, un oficial al grupării de pe Bega a spus că săptămâna aceasta se va reuni Comitetul director al clubului pentru a rediscuta această decizie, criticată inclusiv de antrenorul naţionalei, Lynn Howells. I.TÂRNOVEANU
Hănescu a ratat finala
Victor Hănescu a ratat calificarea în finala turneului challenger din Olanda, dotat cu premii totale de 42.500 de euro. Hănescu a fost învins în semifinale, cu scorul de 4-6, 3-6, de spaniolul Daniel Munoz-De La Nava. I.TÂRNOVEANU
Victorie pentru Ungur
Perechea Adrian Ungur/Daniele Giorgini (România/Italia) a câştigat proba de dublu a BRD Braşov Challenger, turneu de tenis dotat cu premii de 35.000 de euro. Ungur şi Giorgini au învins în finală, cu scorul de 4-6, 7-6, 10-1, cuplul rus Aslan Karatsev/Valeri Rudnev. Campionii de la dublu au fost premiaţi cu 80 de puncte ATP. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau