Sport pe scurt
Dimensiune font:
Monica Niculescu s-a calificat ieri în finala turneului de tenis de la Guangzhou (China), din cadrul circuitului WTA, dotat cu premii în valoare de 500.000 de dolari, după ce a învins-o cu 6-0, 6-2, pe chinezoaica Wang Yafan, într-o oră şi 13 minute de joc. Niculescu (26 de ani, locul 60 WTA) o are ca adversară în ultimul act pe franţuzoaica Alize Cornet, a doua favorită a turneului, care a trecut în cealaltă semifinală cu 6-1, 7-6, de elveţianca Timea Bacsinszky. Monica a reuşit astfel cea mai bună performanţă a sa din acest an, în care a mai jucat o semifinală WTA, la Bucureşti, pierdută în faţa Simonei Halep. Niculescu şi Cornet (24 de ani, 22 WTA) s-au mai confruntat de două ori în circuitul profesionist, franţuzoaica învingând în 2007, în calificări la Wimbledon, cu 3-6, 6-4, 6-2, în timp ce Monica s-a impus în 2012, în primul tur la Australian Open, cu 5-7, 6-0, 6-3. I.TÂRNOVEANU
Navobi Iaşi - CSM Paşcani (mâine, ora 11:00)
Învingătoare în prima etapă cu scorul de 15-0, Navobi a confirmat că cel puţin la nivelul diviziei secunde a devenit o echipă redutabilă, care dă şi jucătoare loturilor naţionale. Însă acum trei ani, când a luat fiinţă, nu era chiar foarte departe de CSM Paşcani, echipă înfiinţată anul acesta şi care a debutat în campionat cu o înfrângere cu 0-10 pe teren propriu. Probabil că mâine, în etapa a II-a din Seria Est a diviziei secunde de fotbal feminin, pe terenul sintetic din Copou nu se va putea pune problema învingătoarei, însă este important ca oaspetele să prindă curaj spre a acumula experienţă în lunile următoare. L.SUCEVEANU
KSE Tg.Secuiesc - CSMS Iaşi (ora 17:00)
După două eşecuri la rând în actuala ediţie a Ligii I de futsal, echipa din Copou nu porneşte cu prea mari şanse nici în confruntarea de astăzi, când primeşte replica uneia dintre formaţiile mai bine clasate în sezonul trecut şi mai bine cotate decât cea ieşeană. I.TÂRNOVEANU
Fercu a ajuns la Saracens
Fundaşul echipei de rugby „U” Timişoara, fosta campioană a României, Cătălin Fercu, va evolua pentru vicecampioana Angliei, Saracens. Fercu li se va alătura englezilor la sfârşitul acestei luni, fiind posibil să evolueze în partida pe care Saracens o va susţine pe teren propriu, pe 27 septembrie, cu Sale Sharks. În vârstă de 28 de ani, Cătălin Fercu a jucat 72 de meciuri pentru naţionala României, marcând 28 de eseuri. Echipa de la care provine, „U” Timişoara a terminat pe locul 3 în actualul sezon al SuperLigii, după ce câştigase titlul în 2012 şi 2013. Saracens este vicecampioana Angliei, pierzând titlul sezonul trecut în faţa celor de la Northampton Saints, fiind învinsă cu scorul de 20-24. În prezent, Saracens se află pe primul loc în AVIVA Premiership, cel mai puternic campionat din emisfera de nord. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau