Sport pe scurt
Dimensiune font:
Şahtior Doneţk, echipa condusă de Mircea Lucescu, a egalat cea mai clară victorie obţinută în deplasare în Liga Campionilor la fotbal, prin succesul cu 7-0 pe terenul formaţiei belaruse BATE Borisov. Prima victorie cu 7-0 în deplasare a fost reuşită de Olympique Marseille, cu MSK Zilina (Slovacia), pe 3 noiembrie 2010. Atacantul brazilian Luiz Adriano, de la Şahtior, a reuşit cea mai rapidă cvadruplă din istoria Ligii Campionilor, în doar 17 minute, în meciul cu BATE Borisov. Adriano a marcat cinci goluri în partida de la Borisov (’28 penalty, ’36, ’40, ’44 şi ’82 penalty), fiind al doilea jucător care a înscris de cinci ori într-un singur meci, după Lionel Messi (2012). I.TÂRNOVEANU
Messi l-a ajuns pe Ronaldo
Lionel Messi, prin golul marcat pentru FC Barcelona în meciul cu Ajax (3-1), l-a egalat pe Cristiano Ronaldo în clasamentul golgheterilor all-time din Liga Campionilor, cu 69 de goluri fiecare, după spaniolul Raul (71). I.TÂRNOVEANU
Românce în optimi
Alexandra Cadanţu şi Patricia Ţig s-au calificat în optimile de finală ale turneului de tenis ITF de la Victoria (Mexic), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari. I.TÂRNOVEANU
A murit Dumănoiu
Fostul mare voleibalist Laurenţiu Dumănoiu, component al echipei naţionale care a câştigat bronzul la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, a decedat la vârsta de 63 de ani, a anunţat clubul Dinamo Bucureşti, la care a evoluat întreaga carieră. I.TÂRNOVEANU
Davies, şef la Federaţie
Fost component al naţionalei Ţării Galilor, Gareth Davies a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei galeze de rugby. I.TÂRNOVEANU
Urmează „Il Clasico”
FC Barcelona se va deplasa sâmbătă pe terenul lui Real Madrid pentru a câştiga „El Clasico”, a oferit asigurări starul argentinian al catalanilor Lionel Messi, care a apreciat că acest derby nu va fi decisiv pentru continuarea campionatului Spaniei. I.TÂRNOVEANU
Procedură disciplinară
Liga elveţiană de fotbal a deschis o procedură disciplinară împotriva internaţionalului albanez Taulant Xhaka, de la FC Basel, pentru un gest ce poate fi interpretat ca un salut nazist comis la sfârşitul unui meci de campionat. Jucătorul a efectuat un gest echivoc cu braţul ridicat la nivelul umărului şi cu mâna atingând pieptul şi apoi întinsă înainte, la finalul meciului de campionat dintre FC Basel şi Young Boys (scor 1-0), la Berna. I.TÂRNOVEANU
Villa părăseşte Australia
Atacantul spaniol David Villa, împrumutat de FC New York City la Melbourne City, va părăsi gruparea australiană după ce va disputa doar patru meciuri în A-League. I.TÂRNOVEANU
Dau vina una pe cealaltă
Serbia şi Albania dau vina una pe cealaltă pentru oprirea definitivă a meciului din preliminariile Euro 2016 dintre cele două selecţionate, ca urmare a unui incident care a degenerat într-o criză politică şi fiecare speră să obţină câştig de cauză la UEFA, a cărei instanţă disciplinară analizează astăzi cazul. I.TÂRNOVEANU
Garcia şi-a recunoscut vina
Rudi Garcia, antrenorul echipei de fotbal AS Roma, şi-a asumat răspunderea după severa înfrângere suferită în faţa lui Bayern Munchen (scor 1-7), pe teren propriu, în grupa E a Ligii Campionilor, recunoscând că s-a înşelat asupra strategiei. Antrenorul lui Bayern, Josep Guardiola, a apreciat că meciul perfect nu există, în ciuda victoriei cu 7-1 în faţa lui AS Roma. „Meciul perfect nu există, nici măcar în primă repriză, când am condus cu 5-0. Dar am jucat foarte bine şi sunt foarte mulţumit”, a declarat Guardiola. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau