Sport pe scurt
Dimensiune font:
Grigoraş s-a despărţit de Pandurii
Petre Grigoraş şi-a reziliat contractul cu Pandurii Târgu Jiu, echipa reuşind sâmbătă, cu Rapid, doar cea de-a patra victorie de la începutul turului de campionat, scor 2-0. El a afirmat că nu îşi dorea să părăsească banca tehnică a Pandurilor şi este încrezător în continuare că echipa va termina campionatul în prima jumătate a clasamentului. Împreună cu Grigoraş şi-au reziliat contractele şi „secunzii” Marian Dinu, Dan Moţei şi Gheorghe Avram. I.TÂRNOVEANU
Victorie la Merida
Patricia Ţig a câştigat turneul ITF de la Merida (Mexic), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia), cu 3-6, 6-3, 6-1. I.TÂRNOVEANU
Lipsă de competitivitate
Antrenorul echipei spaniole FC Barcelona, Luis Enrique, a deplâns lipsa de competiţie în Primera Division, după victoria categorică a jucătorilor săi în derby-ul cu Espanyol, duminică (5-1), în timp ce titlul pare că se va juca în acest sezon tot între catalani, Real şi Atletico Madrid. I.TÂRNOVEANU
O lună pe tuşă
Internaţionalul argentinian Sergio Aguero, accidentat în minutul 7 al meciului câştigat de echipa sa, Manchester City, în faţa formaţiei Everton (1-0), sâmbătă, în campionatul de fotbal al Angliei, riscă să stea departe de gazon aproximativ o lună. I.TÂRNOVEANU
Favoritele Mondialului cluburilor
Real Madrid, deţinătoarea Ligii Campionilor, şi formaţia argentiniană San Lorenzo, câştigătoarea Copei Libertadores, sunt favoritele Campionatului Mondial al cluburilor de fotbal ediţia 2014, care va avea loc pentru al doilea an consecutiv în Maroc. I.TÂRNOVEANU
Parma e de vânzare
Clubul italian Parma este pe punctul de a fi vândut unui consorţiu ruso-cipriot, a anunţat administratorul-delegat al grupării din regiunea Emilia-Romagna, Pietro Leonardi. I.TÂRNOVEANU
Palmeiras nu retrogradează
Palmeiras, una dintre cele mai titrate echipe din campionatul de fotbal al Braziliei, a evitat retrogradarea în liga secundă, pentru a treia oară în istoria sa, în urma rezultatului de egalitate înregistrat în partida cu Atletico Paranaense (scor 1-1), disputată duminică, în ultima etapă a sezonului. I.TÂRNOVEANU
„Personajul anului”
James Rodriguez, mijlocaşul internaţional columbian al echipei spaniole de fotbal Real Madrid, a fost desemnat duminică „personajul anului” în ţara sa de către cotidianul El Tiempo şi revista Semana, o recunoaştere a meritelor sale căreia i s-a alăturat şi săptămânalul El Espectador. I.TÂRNOVEANU
A revenit Lindsey Vonn
Lindsey Vonn a obţinut o victorie şi un loc secund la revenirea în circuitul mondial de schi alpin, după o pauză îndelungată cauzată de o gravă accidentare la genunchiul drept, la care a fost operată de două ori pe parcursul anului 2013. „Regina” probelor de viteză a obţinut sâmbătă cea de-a 60-a sa victorie în Cupa Mondială (prima după o pauză de 22 luni), impunându-se în proba de coborâre de la Lake Louise, iar duminică s-a clasat pe locul secund în slalomul super-uriaş găzduit de aceeaşi staţiune canadiană, în care Vonn a obţinut până în prezent 15 succese, atrăgându-şi supranumele de „Lake Lindsey”. I.TÂRNOVEANU
Titlul ajunge la LA Galaxy
Echipa Los Angeles Galaxy a câştigat titlul de campioană în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), învingând în finală, cu scorul de 2-1, după prelungiri, formaţia New England Revolution, duminică, la Carson (California). I.TÂRNOVEANU
Onoare
LeBron James, starul echipei Cleveland Cavaliers şi al Ligii profesioniste nord-american de baschet, s-a declarat „onorat” să joace în faţa Prinţului William şi a soţiei acestuia, Kate, care au asistat aseară, la New York, la primul lor meci din NBA, cu ocazia unei vizite de trei zile în Statele Unite. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau