Sport pe scurt
Dimensiune font:
Portarii Paula Ungureanu (HCM Baia Mare) şi Mihai Popescu (HCM Constanţa) au fost desemnaţi cei mai buni handbalişti români ai anului 2014 în campionatul intern, a anunţat Federaţia Română de Handbal. I.TÂRNOVEANU
Pustai s-a despărţit de ASA Tg. Mureş
Conducerea clubului de fotbal ASA Târgu Mureş şi antrenorul Cristian Pustai au reziliat, de comun acord, contractul dintre cele două părţi, anunţă site-ul oficial al grupării ardelene. Pustai a sosit pe banca tehnică a echipei în etapa a X-a a acestei ediţii de campionat şi a obţinut 15 puncte cu ASA, suferind doar două înfrângeri în cele nouă partide conduse de pe margine, în Liga 1 şi Cupa României. ASA, echipă nou-promovată, a încheiat turul Ligii I pe locul 5. Noul antrenor al echipei ASA Târgu Mureş va fi anunţat oficial după 1 ianuarie 2015, precizează sursa menţionată. Pe 17 decembrie, Consiliul Director al clubului anunţase despărţirea de directorul general Daniel Stanciu, cu data de 1 ianuarie 2015. ASA Tg. Mureş, care a început sezonul cu antrenorul Adrian Falub, anunţase la data menţionată că negociază rezilierea contractului cu Pustai şi cu Liviu Ciobotariu, pentru preluarea postului de antrenor principal al formaţiei. I.TÂRNOVEANU
Penalty scos de Torje
Mijlocaşul român Gabriel Torje a scos un penalty pentru Konyaspor, dar Beşiktaş Istanbul s-a impus cu scorul de 2-1, duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului de fotbal al Turciei. Vulturii au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Gökhan Töre (’19) şi José Sosa (’58), golul gazdelor venind pe final, prin Hasan Kabze (’85 penalty), după ce Torje a fost faultat în careu de Serdar Kurtuluş. Torje intrase pe teren în minutul 68, în locul lui Ömer Şahiner. În clasament, pe primul loc se află Beşiktaş, cu 35 puncte, urmată de Fenerbahçe 33, Galatasaray 32, Buyukşehir 27, Bursaspor 23, etc. Konyaspor se află pe locul 12, cu 16 puncte. I.TÂRNOVEANU
Record naţional
CVM Tomis Constanţa, campioana en-titre a României la volei masculin, a stabilit un record istoric în România, cu 15 victorii consecutive reuşite în acest sezon, relatează site-ul oficial al Confederaţiei Europene de Volei (CEV). Tomis a câştigat toate cele 15 partide disputate de la debutul sezonului 2014/2015, 11 în turul Diviziei A1 şi patru în Grupa A a Ligii Campionilor, parcurs care a uimit mulţi experţi din lumea voleiului şi care vine după ce anul trecut formaţia constănţeană s-a oprit în semifinalele Cupei CEV, eliminată de Paris Volley, formaţie care a câştigat ulterior competiţia. „Este, su siguranţă, cel mai important record din cariera mea de până acum la jumătatea sezonului, să câştigăm toate meciurile”, a spus Andrei Spînu, component al echipei naţionale a României. „Este un record personal, dar şi unul al echipei. Avem patru victorii în Champions League şi acest lucru este cel mai important realizat până acum. A fost un an extraordinar. Cunosc acest sentiment de invincibilitate din campionatul naţional, dar să fim neînvinşi şi în Champions League este ceva special”, a mai spus Spînu, citat de site-ul CEV. Tomis, care este aproape de realizarea obiectivului, calificarea în premieră în faza play-off a Ligii Campionilor, îşi va relua pregătirile pe 3 ianuarie, la Dobrici, în Bulgaria, unde va petrece zece zile sub comanda antrenorilor Martin Stoev şi Radu Began. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau