Sport pe scurt
Dimensiune font:
Antrenorii Laurenţiu Reghecampf şi Dan Petrescu au fost propuşi, potrivit presei bulgare, ca soluţii pentru înlocuirea actualului antrenor al echipei Ludogoreţ, Georgi Dermendjiev. Patronul clubului, Kiril Domusciev, s-a arătat extrem de nemulţumit de evoluţia echipei sale în primul meci oficial din 2015, pierdut duminică, la Stara Zagora, cu Beroe, scor 1-2, în prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Bulgariei, şi i-a dat un ultimatum antrenorului. Potrivit publicaţiei Vseki Den, ratarea calificării în urma returului programat duminica aceasta, la Razgrad, va reprezenta sfârşitul mandatului lui Dermndjiev pe banca tehnică a echipei din care face parte şi Cosmin Moţi.
Reghecampf şi Petrescu, ambii fără contract în acest moment după ce au fost demişi de la echipe din Zona Golfului, se numără printre antrenorii care i-au fost propuşi lui Domusciev pentru înlocuirea lui Dermendjiev. Sursa citată precizează că omul de afaceri bulgar va trebui să bage adânc mâna în buzunar pentru a-l angaja pe unul dintre cei doi tehnicieni români, dar va primi în schimb un bun specialist. Campioana Bulgariei a eliminat Steaua în play-off-ul Ligii Campionilor, evoluând în grupele competiţiei în acest sezon. Ludogoreţ ocupă locul 2 la jumătatea campionatului, la trei puncte de liderul clasamentului, ŢSKA Sofia. I.TÂRNOVEANU
Gorjeni în primii opt din Europa
Energia Tg.Jiu s-a calificat în sferturile de finală ale FIBA EuroChallenge la baschet masculin, graţie victoriei reuşite după prelungiri în faţa echipei kazahe BC Astana, cu scorul de 90-89 (12-18, 18-14, 25-20, 23-26, 12-11), pe teren propriu, în penultima etapă din Grupa I a competiţiei. Gorjenii, deţinătorii Cupei României, și-au asigurat câştigarea grupei și un loc în sferturi graţie acestei victorii dramatice reuşite în faţa unei echipe foarte valoroase. În celălalt meci al grupei, Enel Basket Brindisi (Italia) a învins-o pe Okapi Aalstar (Belgia) cu 101-66.
În clasament, Energia ocupă primul loc, cu 9 puncte, și este virtuală câştigătoare a grupei, fiind urmată de Enel Basket Brindisi (7 puncte), BC Astana (7), Okapi Aalstar (7). Pe 24 februarie vor avea loc ultimele meciuri din grupă, Energia - Enel Basket și BC Astana - Okapi Aalstar. Primele două clasate în cele patru grupe ale fazei Last 16 ale competiţiei se califică în sferturile de finală. I.TÂRNOVEANU
Ronaldo se apropie de Messi
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a ajuns la șase goluri marcate în acest sezon al Ligii Campionilor la fotbal, prin reuşita din meciul câştigat de Real Madrid cu scorul de 2-0 la Gelsenkirchen, în faţa formaţiei locale Schalke 04, în prima manşă a optimilor de finală (celălalt gol al disputei a fost înscris de Marcelo ’79). Ronaldo este acum la egalitate cu uruguayanul Edinson Cavani (PSG), cei doi fiind devansaţi de brazilianul Luiz Adriano, autor a nouă goluri pentru Şahtior Doneţk, și de argentinianul Leo Messi, care a marcat de opt ori pentru FC Barcelona. Ronaldo se află la două goluri de recordul all-time al competiţiei, 75 goluri, deţinut de rivalul său, Messi.
În celălalt meci de miercuri, FC Basel - FC Porto 1-1 (au marcat Gonzalez ’11 / Danilo ’79 penalty), în timp ce marţi au fost înregistrate rezultatele: PSG - Chelsea 1-1 şi Şahtior Doneţk - Bayern Munchen 0-0. Celelalte patru meciuri din optimi - Manchester City - Barcelona, Juventus - Borussia Dortmund, Arsenal - AS Monaco şi Bayer Leverkusen - Atletico Madrid sunt programate pe 24 şi 25 februarie. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau