Sport pe scurt
Dimensiune font:
Trei români în calificări la Wimbledon * Marius Copil, Victor Hănescu şi Adrian Ungur vor evolua în calificări la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Copil, locul 186 ATP, îl va întâlni, în primul tur al calificărilor, pe taiwanezul Jason Jung, poziţia 209 în ierarhia mondială. Hănescu, locul 194 ATP, va juca împotriva georgianului Nikoloz Basic-english, poziţia 153 în clasamentul mondial. Ungur, locul 196 ATP, îl va întâlni pe germanul Dustin Brown, cap de serie numărul 12 în calificări şi poziţia 102 în ierarhia mondială. Toţi cei trei sportivi români vor debuta, luni, în calificări la Wimbledon. I.TÂRNOVEANU
O nouă victorie
Pugilistul Ronald Gavril (28 ani) l-a învins la puncte pe americanul Jessie Nicklow, duminică, într-un meci desfăşurat pe durata a opt reprize, la categoria supermijlocie, la MGM Grand din Las Vegas. Gavril a obţinut victoria cu o decizie unanimă a arbitrilor judecători, aceasta fiind a 13-a sa victorie la profesionişti (are și o înfrângere), dintre care nouă înainte de limită. Nicklow (28 ani) are un palmares mult mai bogat, cu 24 de victorii (8 KO), 7 înfrângeri și 3 meciuri egale. Americanul a pierdut ultimele patru meciuri disputate, ultima victorie datând din noiembrie 2013. Ronald „The Thrill” Gavril este component al echipei Mayweather Promotions, condusă de multiplul campion mondial Floyd Mayweather. I.TÂRNOVEANU
A rămas în eşalonul secund
Formaţia României a rămas în eşalonul secund al Campionatului European de atletism pe echipe, după ce s-a clasat pe locul nouă, cu 226,5 puncte, la competiţia disputată la Heraklion. Competiţia a avut 40 de probe, 20 la feminin şi 20 la masculin. Cele mai bune clasări pentru echipa României le-au avut Claudia Bobocea (locul 1 în proba de 1.500 metri), Bianca Lazăr Fazekaş (locul 2 la aruncarea ciocanului) şi Adriana Ştefana (locul 3 la 3.000 metri obstacole). În eşalonul de elită au promovat echipele Cehiei (351 de puncte), Greciei (327 de puncte) şi Olandei (299,5 puncte), în timp ce formaţiile Estoniei (216 puncte), Lituaniei (214,5 puncte) şi Letoniei (169,5 puncte) au retrogradat în divizia a treia. I.TÂRNOVEANU
A ajuns şi Brazilia în sferturi
Selecţionata Braziliei s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de fotbal Copa America 2015, duminică, la Santiago de Chile, după ce a învins Venezuela cu scorul de 2-1 (1-0), în ultimul meci din Grupa C a competiţiei găzduite de Chile. „Seleçao”, privată de căpitanul și golgheterul său Neymar, suspendat patru meciuri, s-a impus prin golurile marcate de Thiago Silva (’9) și de Roberto Firmino (’51). Miku (’84) a marcat golul de onoare al Venezuelei, eliminată din competiţie. Succesul Braziliei a calificat în sferturile de finală și echipa Columbiei, care remizase cu Peru (0-0) în primul meci al zilei. Programul sferturilor este următorul: Chile - Uruguay (mâine), Bolivia - Peru (joi), Argentina - Columbia (vineri) şi Brazilia - Paraguay (sâmbătă). I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau