Sport pe scurt
Dimensiune font:
Penicilina Iaşi - Universitatea Cluj 3-0 * Ieri, într-un meci din cadrul etapei a V-a a Diviziei A1 feminine de volei, Penicilina Iaşi a dispus de Universitatea Cluj cu 3-0 (25-21, 25-18, 25-15). Formaţia ieşeană a evoluat în următoarea componenţă: Stângă, Kovacheva, Sipos, Jovanovic, Cvijovic, Ursachi (a mai jucat Graboveţkaia - libero). Penicilina a acumulat 6 puncte şi a urcat pe locul 7, la egalitate cu CSU Tg. Mureş, ocupanta poziţiei 6, şi va juca şi etapa viitoare tot în Sala Polivalentă, urmând să primească sâmbătă, de la ora 17:00, vizita voleibalistelor de la CSM Lugoj. D.GAŞPAR
13 femei de peste 20 de milioane
Numărul femeilor care au câştigat peste 20 de milioane de dolari din premii în istoria circuitului profesionist de tenis (WTA) a ajuns la 13, după ce poloneza Agnieszka Radwanska și cehoaica Petra Kvitova au participat cu succes la Turneul Campioanelor. Radwanska a învins-o pe Kvitova în finala turneului de la Singapore cu 6-2, 4-6, 6-3, poloneza fiind recompensată cu 2.054.000 dolari, iar cehoaica a primit 894.000 dolari. Numărul este apropiat de cel al tenismenilor cu peste 20 de milioane strânşi din premii în circuitul ATP, 14 la număr, dintre care şapte sunt încă în activitate. La feminin, din cele 13 jucătoare ale topului opt sunt încă în acţiune: 1. Serena Williams (SUA) 74.083.421 dolari, 2. Maria Şarapova (Rusia) 36.484.486, 3. Venus Williams (SUA) 31.905.015, 4. Victoria Azarenka (Belarus) 25.593.363, 5. Kim Clijsters (Belgia) 24.442.340, 6. Martina Hingis (Elveţia) 22.305.214, 7. Lindsay Davenport (SUA) 22.166.338, 8. Steffi Graf (Germania) 21.895.277, 9. Martina Navratilova (SUA) 21.626.089, 10. Agnieszka Radwanska (Polonia) 21.467.713, 11. Justine Henin (Belgia) 20.863.335, 12. Caroline Wozniacki (Danemarca) 20.427.203 şi 13. Petra Kvitova (Cehia) 20.141.180. Potrivit site-ului WTA, românca Simona Halep, actualul număr doi mondial în clasamentul pe puncte, a strâns în carieră suma totală de 10.477.535 dolari. I.TÂRNOVEANU
„Pată” pe „All Blacks”
Michael Cheika, selecţionerul Australiei, învinsă în finala Cupei Mondiale de rugby de reprezentativa Noii Zeelande (34-17), sâmbăta trecută, speră să „îmbunătăţească” jocul echipei sale pentru a învinge Noua Zeelandă pe viitor, a afirmat el, la revenirea „Cangurilor” în ţară. „Scopul nostru este să ne îmbunătăţim jocul și nu să aşteptăm ca alte echipe să devină mai puţin bune pentru un motiv sau altul. Şi nu cred că ei (All Blacks) vor fi mai puţin buni”, le-a explicat Cheika ziariştilor prezenţi la aeroportul din Sydney. Ajuns la cârma naţionalei Australiei după demisia lui Ewen McKenzie, în noiembrie 2014, Cheika nu își face planuri pentru un viitor îndepărtat la cârma echipei. „Sunt aici până în 2017, iar pentru mine nu este important să știu dacă voi mai fi aici până în 2019, 2017 sau chiar 2016. Vreau doar să fac tot ce este mai bun pentru ca echipa să-și îmbunătăţească jocul pe viitor”, a adăugat australianul. Pentru președintele Federaţiei australiene, Cheika a realizat o muncă remarcabilă, dar a precizat că nu are nicio urgenţă pentru a prelungi contractul antrenorului. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau