Sport pe scurt
Dimensiune font:
Halep confirmă prezenţa la Sydney * Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, va participa la turneul Premier de la Sydney (Australia), care va avea loc în perioada 10-16 ianuarie 2016, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al competiţiei. „La Sydney este un turneu mare, este foarte greu, toată lumea vrea să joace bine. Este ca un turneu de Grand Slam, întâlneşti jucătoare bune încă din primul tur. Sper să fiu pregătită la momentul începerii competiţiei şi să joc cel mai bun tenis al meu. Sunt foarte fericită că pot reveni la Sydney, am mai jucat aici. În 2015 nu m-am simţit bine şi nu am putut veni la Sydney, dar acum vreau să fiu sută la sută aptă şi câştig meciuri”, a declarat Halep. Organizatorii au mai anunţat că la ediţia de anul viitor vor mai participa câştigătoarea din 2015, Petra Kvitova (Cehia, locul 6 WTA) şi Samantha Stosur (Australia, locul 27 WTA). Simona Halep a mai jucat la Sydney în 2014, fiind eliminată în primul tur de Madison Keys (SUA). Jucătoarea de 24 de ani din Constanţa a evoluat la începutul acestui an un singur turneu înainte de Australian Open, cel de la Shenzen (China), pe care l-a câştigat. I.TÂRNOVEANU
Trei candidaţi la Federaţia de Judo
Florin Lascău, Nicolae Traşcă şi Nico Zeno Oană şi-au depus dosarele de înscriere la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Judo care vor avea loc în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 23 noiembrie, a declarat secretarul general interimar al FRJ, Gheorghe Savu. Comitetul Director se va întruni zilele următoare pentru a vedea dacă aceştia întrunesc condiţiile şi pentru a le valida candidaturile. Candidaţii la funcţia de preşedinte trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, printre care să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă, să cunoască o limbă de circulaţie internaţională, să nu aibă fapte penale în cazierul judiciar, să nu aibă relaţii contractuale cu FRJ, să fie propus de un membru afiliat, să prezinte un program strategic privind organizarea şi dezvoltarea activităţii judoului precum şi un plan de investiţii financiare pentru redresarea federaţiei. Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a suspendat temporar finanţarea Federaţiei Române de Judo „în urma constatării unor probleme administrative”, iar Doru Ioan Sapta a demisionat, la 16 noiembrie, din funcţia de preşedinte al FRJ, pe care o asigura de pe 12 noiembrie 2013. I.TÂRNOVEANU
Nu-i prieşte Thailanda
Jucătoarea de tenis Patricia Maria Ţig, locul 115 WTA, a ratat ieri calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 125.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei. Ţig a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-7 (6), 6-2, 6-1, după două ore şi 12 minute, de Naomi Osaka (Japonia), poziţia 203 în ierarhia mondială. Pentru performanţa reuşită la Hua Hin, Ţig va primi 15 puncte WTA şi un cec în valoare de 2.000 de dolari. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau