Sport pe scurt
Dimensiune font:
Alături de Drăgulescu * Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat ieri că i se pare corectă atitudinea gimnastului Marian Drăgulescu referitor la premierea echipei naţionale de handbal feminin. „Nu văd de ce nu ar fi corectă atitudinea, dacă vorbim de Marian Drăgulescu, gimnast cu 10 medalii mondiale. Sigur că este un rezultat foarte bun al fetelor de la handbal, nimeni nu spune nu, dar cred că trebuie păstrată o anumită corectitudine”, a declarat Adrian Stoica. În privinţa unui protest al sportivilor în faţa Guvernului, anunţat de Marian Drăgulescu, şeful FRG a precizat că nu cunoaşte detalii şi nu comentează. Guvernul Cioloş a premiat, săptămâna trecută, jucătoarele naţionalei de handbal cu câte 60.000 de lei pentru medalia de bronz cucerită la Campionatul Mondial din Danemarca, faţă de 14.800 de lei cât prevede legea pentru o medalie de bronz mondială, suma putând fi dublată, tot conform normelor legale în vigoare. Premiul acordat fiecărei handbaliste a fost suplimentat însă printr-o decizie a Executivului. Măsura luată de Guvern a fost „amendată” de mai mulţi sportivi din ramuri individuale, care au cucerit medalii mondiale în 2015 şi care au fost premiaţi cu sume mai mici: Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu (judo, medalii de argint), Larisa Iordache (gimnastică, bronz), Tiberiu Dolniceanu (scrimă, bronz) şi componentele echipei feminine de spadă - Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu (argint). I.TÂRNOVEANU
Cel mai bun fotbalist
Internaţionalul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a primit premiul pentru cel mai bun fotbalist al anului, duminică, în cadrul galei Globe Soccer Awards, desfăşurată în Dubai. FC Barcelona a mai primit trei premii, pentru cel mai bun club al anului, cel mai bun preşedinte (Josep Maria Bartomeu), dar şi pentru relaţia cu presa şi atractivitatea pentru aceasta. Andrea Pirlo şi Frank Lampard au fost recompensaţi pentru întreaga carieră, Marc Wilmots a fost declarat cel mai bun antrenor al anului, Jorge Mendes cel mai bun impresar al anului, iar Ravshan Irmatov cel mai bun arbitru. Gruparea Benfica Lisabona a primit premiul pentru cea mai bună academie. I.TÂRNOVEANU
Reprogramare
Slalomul feminin din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin care trebuia să se desfășoare pe 3 ianuarie, la Zagreb, a fost amânat cu două zile, până pe 5 ianuarie, au anunţat organizatorii. Cursa similară masculină a fost deocamdată menţinută pentru data de 6 ianuarie. Decizia finală privind menţinerea sau nu a celor două probe pe pista de pe vârful montan Sljeme (1.000 m altitudine) urmează să fie anunţată după tradiţionalul control al zăpezii, organizat de Federaţia internațională de schi (FIS). Temperaturile urmează să coboare începând de marţi sub 0 grade Celsius, conform previziunilor meteorologice, ceea ce va permite producerea zăpezii artificiale pentru pista croată. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau