Victoria poate face uitat semieşecul cu maghiarii
Dimensiune font:
Fără Goian, accidentat în meciul cu Ungaria (scor 1-1), selecţionerul Victor Piţurcă pregăteşte patru schimbări în formula de start de diseară faţă de partida de acum trei zile.
Mijlocaşii Chipciu şi Maxim au avut evoluţii sub aşteptări cu Ungaria şi au şanse să înceapă meciul de la Helsinki de pe banca de rezerve, urmând să fie înlocuiţi cu Torje, respectiv Tănase. Vestea bună este aceea că Sânmărtean nu s-a accidentat grav în compania maghiarilor şi că poate juca, alte noutăţi putând fi titularizarea lui Luchin în banda dreaptă şi înlocuirea închizătorului Pintilii cu Chiricheş sau Gardoş. Nici chiar atacantul Rusescu, autorul reuşitei cu Ungaria, nu este 100% sigur de postul său, evoluţia din repriza secundă punându-l în alertă pe şeful băncii tehnice, care l-ar putea folosi din primul minut pe B.Stancu. „Din păcate, avem doar patru puncte după primele două etape, însă putem să ne revanşăm în Finlanda”, speră Raul Rusescu.
Cu gândul la cele două puncte pierdute la Bucureşti este şi Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal: „Ne doare că nu am câştigat cu Ungaria, iar în economia clasamentului grupei acest punct obţinut poate conta, totuşi, mult anul viitor. Trebuie să ne motivăm şi să câştigăm în Finlanda”. Burleanu a mai spus că speră ca terenul Naţionalei României să nu fie suspendat, precizând că acesta este ultimul lucru pe care şi l-ar dori.
Nordicii sunt optimişti
Selecţionerul Finlandei, Mixu Paatelainen, consideră că echipa sa poate învinge România dacă va fi concentrată, energică şi va specula situaţiile care se vor ivi, însă a precizat că nu ar fi supărat dacă elevii săi nu se vor impune şi că ar obţine un rezultat de egalitate. „Grupa este echilibrată şi vor mai fi destule meciuri care se vor încheia la egalitate şi chiar vor mai apărea surprize. Irlanda de Nord are şase puncte, România a rămas cu victoria din Grecia, plus egalul cu Ungaria, în timp ce noi am putea juca la fel cum am făcut-o cu Grecia. Cu siguranţă că nu va fi un meci mai uşor decât cel cu grecii, ci măcar la fel de greu, dacă nu chiar mai dificil”, a spus Paatelainen, după ce Finlanda a terminat la egalitate, 1-1, meciul susţinut sâmbătă, pe teren propriu, cu Grecia.
Fundaşul Jarkko Hurme crede că gazdele îşi pot crea situaţii bune astăzi şi că pot obţine toate cele trei puncte puse în joc. „Sunt convins că ne putem crea situaţii bune cu România, aşa că nu văd de ce nu am putea câştiga”, a spus Hurme, în timp ce atacantul Joel Pohjanpalo a subliniat şi el atuurile finlandezilor: „Suntem într-o formă bună, jucăm pe teren propriu, iar echipa României vine după o deplasare lungă. Este un avantaj pentru noi, chiar dacă România dispune de jucători tehnici şi de viteză, tipici pentru estul Europei”.
Meciul Finlanda - România va fi arbitrat de o brigadă din Italia, avându-l la centru pe Paolo Tagliavento. Tot în grupa F, astăzi au loc şi partidele Grecia - Irlanda de Nord şi Insulele Feroe - Ungaria. I.TÂRNOVEANU
România ar putea începe meciul de diseară în următoarea formulă: Tătăruşanu - Luchin, Gardoş, D.Grigore, Raţ - Chiricheş, Hoban - Torje, Sânmărtean, Tănase - B.Stancu.
„Întâlnim o echipă puternică, periculoasă pe contraatac, cu jucători tehnici şi rapizi. Avem însă o şansă bună să câştigăm şi trebuie să ne gândim la victorie. Totuşi, nu aş fi supărat dacă nu vom câştiga. Important este să nu pierdem cu România”
Maxi Paatelainen,
selecţioner Finlanda
Grupa F
1. Irlanda de Nord 2 2 0 0 4-1 6
2. Finlanda 2 1 1 0 4-2 4
3. România 2 1 1 0 2-1 4
4. Grecia 2 0 1 1 1-2 1
5. Ungaria 2 0 1 1 2-3 1
6. Insulele Feroe 2 0 0 2 1-5 0
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau