Wesley a ajuns la CSMS Iaşi. Vine şi Porumboiu?
Dimensiune font:
Prim-divizionara de fotbal pregătită de Marius Lăcătuş a obţinut ieri semnătura atacantului brazilian Wesley Lopez, cel mai bun marcator străin din campionatul României.
Sosit la Iaşi duminică seară, jucătorul care a evoluat până acum doi ani la FC Vaslui a parafat deja o înţelegere valabilă un an, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul la solicitarea CSMS. Wesley (33 de ani) este cel mai titrat fotbalist străin din Liga I, unde a înscris 62 de goluri în 113 partide, jucând pentru „galben verzi” în cei trei ani şi jumătate petrecuţi aici inclusiv în meciuri de Liga Campionilor şi Europa League. În vara lui 2012 a ajuns la Al Hilal (Arabia Saudită), cu care a avut la un moment şi un litigiu financiar, iar în ultimul an a fost legitimat la echipa din Columbia, Millonaris Bogota, unde însă se pare că nu a evoluat deloc în 2014. „Wesley se pregăteşte deja sub comanda lui Lăcătuş, noi demarând procedurile pentru obţinerea cărţii verzi de la Federaţia din Columbia, în ideea de a-l legitima. Sperăm să mizăm pe el încă din partida de luni, de la Mediaş”, a declarat ieri Florin Prunea, preşedintele executiv al CSMS.
Obişnuit să-şi petreacă mult timp prin Iaşi încă din perioada în care a activat la FC Vaslui, Wesley a fost considerat acum câţiva ani de Adrian Porumboiu, patronul „galben-verzilor” o adevărată bijuterie. „Albanezul Demollari a fost cel mai bun străin din campionatul României doar până la venirea lui Wesley la Vaslui. Altfel, între cei doi pot exista cu greutate termeni de comparaţie, Wesley fiind cu adevărat o bijuterie pentru fotbalul din Liga I”, a spus Porumboiu în urmă cu patru ani, numele celui care a finanţat-o timp de un deceniu pe FC Vaslui fiind nominalizat în mai multe rânduri drept un potenţial investitor la echipa din Copou, fie că aceasta s-a numit Politehnica (până acum patru ani), fie mai apoi la CSMS.
200.000 de euro până în vară?
Sub acoperirea confidenţialităţii clauzelor contractuale, preşedintele Florin Prunea a refuzat ieri să dezvăluie condiţiile în care a semnat brazilianul cu clubul din Copou, chiar dacă gruparea ieşeană este susţinută aproape în exclusivitate de municipalitate, adică din bani publici. Însă un fost conducător al FC Vaslui, formaţie la care Wesley a purtat banderola de căpitan şi unde a avut un salariu anual de jumătate de milion de euro, a dezvăluit că atacantul brazilian căruia Steaua i-a făcut oferte consistente în perioada în care a activat la „galben-verzi” nu a venit la Iaşi pentru mai puţin de 2000.000 de euro pe sezon. În această sumă ar fi incluse prima de instalare (a venit din postura de liber de contract), salariul şi toate recompensele oferite de noul său club (prime de victorii, de obiectiv, pentru numărul de meciuri jucate şi pentru numărul de goluri marcate în tricoul alb-albastru). I.TÂRNOVEANU
„Wesley a făcut un prim antrenament sub comanda lui Lăcătuş, iar noi am demarat procedurile pentru obţinerea cărţii verzi de la Federaţia din Columbia, în ideea de a-l legitima. Ne dorim să putem miza pe el încă din partida de luni, de la Mediaş”
Florin Prunea,
preşedinte executiv CSMS Iaşi
500.000
EURO
câştiga Wesley anual la FC Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau