Lumia 950 XL şi 950 - Telefonul care funcţionează ca un PC
Dimensiune font:
Modelele de top Lumia 950 şi 950 XL sunt bazate pe hardware similar, oferind însă utilizatorilor opţiunea de a alege dimensiunea display-ului. Modelul mai mic este echipat cu un ecran de 5,2 inch, în timp ce varianta mare oferă dimensiuni de phablet: 5,7 inch în diagonală, scrie go4it.ro. Asemeni altor companii, Microsoft a decis ca noile Lumia să folosească chipset-uri Snapdragon: modelul 808 (hexa-core) pentru 950 şi 810 (octa-core) pentru 950 XL. În rest, ambele integrează 3 GB memorie RAM, locaş pentru carduri microSD de până la 2 TB, 32 GB spaţiu de stocare internă şi camere foto PureView de 20 megapixeli pe spate şi 5 megapixeli pe faţă.
Nu în ultimul rând, acumulatorii sunt de dimensiuni generoase: 3000, respectiv 3340 mAh, iar mufa de încărcare foloseşte standardul USB Type-C. Asemeni modelelor precedente din seria Lumia de top, ambele smartphone-uri sunt compatibile cu standardul de încărcare wireless Qi, iar capacul din spate este realizat din policarbonat.
O noutate pentru aceste dispozitive este funcţia Continuum, care foloseşte accesoriul Microsoft Display Dock pentru a transforma telefonul într-un PC aproape complet. Desigur, sistemul de operare rămâne tot Windows 10 Mobile, însă acesta oferă o interfaţă similară cu cea a versiunii Desktop. Interfaţa poate fi navigată cu un mouse şi o tastatură, iar aplicaţiile sunt adaptate la noul mod de afişare, pentru a oferi o experienţă de utilizare confortabilă. Microsoft susţine că a realizat un sistem de răcire cu apă pentru cele două dispozitive, care ar trebui să asigure performanţă ridicată în acest mod de utilizare.
Preţurile pentru noile smartphone-uri încep de la 550 de dolari pentru Lumia 950 şi 650 de dolari pentru varianta 950 XL. Lansarea lor este programată pentru luna noiembrie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau