Muzeul de Istorie Suceava
Dimensiune font:
Muzeul de Istorie din Suceava este situat pe strada Ştefan cel Mare, numărul 33. Clădirea în care sunt găzduite expoziţiile a fost construită la începutul secolului al XX-lea, în stil neoclasic, cu două niveluri şi încăperi dispuse simetric.
Muzeul prezintă istoria Bucovinei din cele mai vechi timpuri până în perioada interbelică. Aici pot fi văzute colecţii de arheologie medievală cu descoperiri la Suceava - Curtea Domnească şi Cetatea de Scaun -, la Siret, din secolele XIV-XVII, Cajvana, Poiana-Zvorâştea - secolele VIII-X, Botoşana - din epoca bronzului, sec. IV; Biserica Mirăuţi, oraşul medieval Baia, Biserica „Sf. Nicolaie” - Rădăuţi şi altele.
În interiorul muzeului, pot fi admirate vase de lut, pergamente, arme, picture renumite, cele mai vechi vârfuri de săgeţi şi primele bijuterii menite femeilor.
Muzeul are 27 de săli în care sunt expuse piesele specifice zonei de nord a Moldovei. Cele mai importante săli sunt sala a-I-a, care are expuse elemente din perioada Paleoliticului, Neoliticului, Eneoliticului, precum şi din Epoca Bronzului. Printre obiecte se numără răzuitoare, vase de ceramică, unelte de piatră, unelte din os, lame-cuţit, râşnite, vărfuri, topoare perforate.
Cea mai vizitată sală a muzeului şi una din cele mai importante realizări muzeale este Sala Tronului. Inaugurată în 1992, aceasta este apreciată pentru unicitatea atmosferei pe care o reproduce, specifică anului 1470. Aici sunt expuse manechine realizate fidel după locuitorii Moldovei anilor 1400 - 1500. Sunt 12 astfel de personaje ce respectă descrierile cronicarilor moldoveni. Pe tron este aşezat Ştefan cel Mare, lângă el fiind doamna Maria Vochiţa. Aceştia sunt înconjuraţi de un postelnic, un preot, doi plăieşi, patru boieri şi doi ţărani. Hainele cu care sunt îmbrăcaţi sunt originale şi cu adevărat preţioase, fiind cusute de mână, în fir de aur sau brodate după arta tradiţională.
O altă sală care se face remarcată datorită exponatelor sale este Sala Tezaur. Din noiembrie 2002, Sala Tezaur ne invită într-un spaţiu arhitectural amenajat adecvat şi echilibrat, ce ne conduce într-o călătorie prin trecutul zbuciumat al Moldovei. Urme ale popoarelor cotropitoare, care ne-au invadat ţărişoara sunt expuse doar cu scopul de a ne mândri cu vitejia poporului român, care a ţinut piept duşmanilor şi a revendicat teritoriul care ne-a aparţinut dintotdeauna. Colecţia cuprinde expoziţia permanentă de monede antice ale mai multor popoare: daci, greci, romani, macedoni; cruci bizantine, inele sigilate, tezaure monetare poloneze şi moldoveneşti, cercei de tâmplă din aur din diverse necropole bisericeşti, paftale boiereşti din argint aurit şi multe altele.
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3024
Sursa foto: wikipedia.org
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau