Rezervaţia naturală Nemira
Dimensiune font:
Rezervaţia naturală Nemira este amplasată pe teritoriul comunei Dofteana şi al oraşelor Slănic Moldova şi Dărmăneşti din judeţul Bacău.
Pădurea din Rezervaţia Naturală Nemira este situată la o altitudine cuprinsă între 400 şi 1639 m şi este un tip de pădure predominant etajului Montan de molodişuri, Premontan de făgeturi şi Montan de amestecături. Dacă veţi vizita rezervaţia, veţi observa că asociaţiile vegetale reprezentative sunt molidişurile, amestecurile de fag şi răşinoase şi cele de brad cu fag.
Un alt lucru important care trebuie să îl ştiţi este că flora din rezervaţie este o dovadă clară a biodiversităţii zonei, cuprinzând totodată o diversitate de specii de mamifere, plante, păsări, amfibieni, reptile şi nevertebrate. Tot aici, în zona de culme înaltă, putem admira inegalabila Floare de colţ.
Rezervaţia Nemira are mai multe etaje dintre care amintim etajul boreal, caracterizat prin păduri de conifer, unde speciile reprezentative sunt cu stabilitate mică. Tot în aceeaşi categorie, amintim etajul nemoral, care este şi cel mai extins de altfel şi se suprapune făgetelor.
În Rezervaţia Naturală Nemira, trăiesc ursul brun, lupul, cerbul, vulpea. O categorie foarte mare ce poate fi întâlnită aici este cea a păsărilor, aşa se face că pe teritoriul rezervaţiei puteţi admira raţa sălbatică, şorecarul, corbul, huhurezul mic sau piţigoiul moţat. Nu trebuie să trecem cu vedere nici reptilele care îşi duc traiul aici şi ne referim la şopârla de munte şi salamandrele de munte.
Potrivit Convenţiei de la Berna, în cadrul Rezervaţiei Naturale Nemira se află sub protecţie aproximativ 103 specii de păsări, 19 specii de mamifere, 9 specii de reptile, 5 specii de nevertebrate, 12 specii de amfibieni şi 4 specii de plante.
Dacă analizăm Rezervaţia Naturală Nemira din punct de vedere geologic, aceasta este situată la întrepătunderea pânzelor de Tarcău şi Vrancea. Evoluţia geomorfologică a fost realizată în mod special prin eroziunea de suprafaţă.
Mai trebuie să ştiţi că pe teritoriul Rezervaţiei Naturale Nemira predomină vânturile de Nord, Nord-Vest şi Vest, vânturi cu antrenare de aer rece din zona anticiclonului Siberian. De asemenea, trebuie să reţineţi că vizitarea rezervaţiei este permisă doar pe potecile special marcate. Din respect pentru natură şi pentru rezervaţie este interzisă aprinderea focurilor în afara vetrelor special amenajate.
Rezervaţia este foarte bine protejată, de aceea se insistă mult pe reguli cum ar fi interzicerea tăierii, ruperii sau scoaterii puieţilor şi arbuştilor din pădure. De asemenea, este interzisă distrugerea, degradarea şi colectarea plantelor ierboase care sunt ocrotite de lege.
În speranţa că v-am trezit interesul, vă invităm să vizitaţi Rezervaţia Naturală Nemira!
Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric, prin telefon la numărul unic 0332 780 780, urmat de codul obiectivului ales: 5417.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau