Ţinutul celor Şapte Sate

 Săcele este situat la circa 15 kilometri distanţă de Braşov. Denumită în vechime Satulung, localitatea este menţionată documentar, pentru prima dată, în anul 1366, când Ludovic de Anjou dăruieşte unui curtean posesiunile din Ţara Bârsei aflate între Timiş şi Târlung: Satulung, Cernatu, Baciu şi Turcheş. Cu denumirea de Săcele, aşezarea apare mai târziu, când este menţionată într-o scrisoare a voievodului muntean Vlad Călugărul (1482 – 1495) către magistratul Braşovului.

În apropiere de municipiul Braşov, unde muntele întâlneşte şesul, există un grup de şapte sate, a căror întemeiere este legată de legenda Ţării Bârsei. Ţinutul a fost fondat de Ordinul Cavalerilor Teutoni, cărora Andrei al II-lea le oferă Ţara Bârsei. Zona a fost până în 1225 colonizată cu germani, mai târziu cunoscuţi ca saşi. În timpul stăpânirii maghiare, cele şapte sate erau numite „septem villæ valacheles”, astăzi însă, microzona etnografică Săcele reunind doar patru din cele şapte, care au devenit cartiere: Baciu (Bacsfalu), Turcheş (Turkos), Cernatu (Csernatfalu), Satulung (Hosszufalu).

Zona a devenit una multiculturală, unde sunt îmbinate tradiţiile românilor, cu cele ale maghiarilor şi ale saşilor. Despre prima întâlnire a saşilor cu maghiarii, circulă în tradiţia populară şi o legendă. Când au venit aici, cele două popoare s-au înţeles să împartă teritoriul frăţeşte. S-au gândit să traseze graniţele într-o zi stabilită, când fiecare trebuia să pregătească un fel de mâncare şi să meargă pe domeniu. Unde se vor întâlni, acolo va fi graniţa.

Saşii au pregătit rapid o mâncare de mei fiert, maghiarii au pregătit gâşte fripte ore în şir şi au pornit la drum. S-au întâlnit în apropiere de zona celor Şapte Sate. După ce au stabilit semnul graniţei, au început să se ospăteze. Conducătorul saşilor s-a ridicat atunci şi a spus: ,,Vecini maghiari, voi sunteţi oameni buni. Ne sunteţi dragi şi de aceea am fiert mei, pentru a putea pleca mai repede la drum şi voi să nu fiţi nevoiţi să vă osteniţi prea mult”. La care conducătorul maghiarilor a răspuns: ,,Noi de aceea am fript gâşte, ca să vă putem primi pe voi, buni vecini, aşa cum se cuvine, cu ospitalitate maghiară”. Atunci saşii au strigat, ciocnind paharele: ,,Trăiască prudenţa!”. Maghiarii au răspuns: ,,Trăiască ospitalitatea!”.

La Săcele trăieşte una dintre cele două mari comunităţi de mocani din Transilvania. Mocanii sunt membrii ai comunităţii pastorale autohtone de oieri români. Prin tradiţie aceştia practică transhumanţa cu turme mari de oi, însă această activitate le-a fost îngrădită în secolul al XIX-lea.
Şi astăzi sunt păstrate în Săcele unele obiceiuri şi tradiţii străvechi ce reflectă tradiţiile vechi mocăneşti. Sântilia este o sărbătoare a mocanilor din data de 20 iulie, de Sfântul Ilie. O altă sărbătoare specifică este cea a ceangăilor de Sfântul Mihail, organizată în jurul datei de 29 septembrie de către maghiarii din localitate. Atunci locuitorii fac cunoscute turiştilor veniţi de pretutindeni porturile populare, meşteşugurile şi tradiţiile specifice ceangăilor. Mai sunt păstrate, pe lângă acestea şi alte obiceiuri precum Balul Plăcintelor sau Ziua Recoltei.

Ţinutul celor Şapte Sate se poate lăuda astăzi cu 15 biserici, şapte ortodoxe, cinci evanghelice, două reformate şi una romano-catolică. Pe lângă acestea, aici mai puteţi vizita şi Ansamblul „Mocănime” – sec. XIX-XX, Situl arheologic Bolnoc, Casa Dijmelor şi Muzeul etnografic din Săcele sau Mănăstirea „Înălţarea Domnului” (foto), din Brădet – Săcele.

Ascultaţi istoricul obiectivelor turistice din România, apelând serviciul HERO.dot, serviciu de audioghid istoric prin telefon la numărul unic 0332 780 780 urmat de codul obiectivului ales: 3432

Sursa foto: manastirea-inaltarea-domnului.ro