INCHIDE

Acuzații devastatoare pe A8. La autostrada spre Pașcani se va lucra și în 2027!

Acuzații devastatoare pe A8. La autostrada spre Pașcani se va lucra și în 2027!

Explozie de acuzații în plin boom al infrastructurii din Moldova! În timp ce CNAIR și CNIR au ieșit triumfător să anunțe noi „victorii” pe Autostrada Unirii A8 și Autostrada Moldovei A7, fostul membru al Consiliului de Administrație al CNIR, Cătălin Urtoi, aruncă în spațiul public acuzații extrem de grave și vorbește despre o posibilă „mare păcăleală” care ar fi fost ascunsă românilor.

„Cine pe cine păcălește?”, întreabă Urtoi, după ce autoritățile au prezentat drept mare succes emiterea unei autorizații de construire pentru lotul Leghin - Moțca al A8.

Bomba de pe A8: după un an de „execuție”, autorizația apare abia acum!

Situația care ridică cele mai multe semne de întrebare este pe tronsonul Leghin - Moțca, unde ordinul de începere a lucrărilor a fost emis încă de anul trecut.

Numai că, susține Urtoi, după mai bine de un an de zile, Ministerul Transporturilor emite acum o autorizație esențială pentru lucrări care ar fi trebuit să fie clarificate înainte de lansarea șantierului.

Mai grav, acesta afirmă că proiectul a fost reproiectat, soluțiile tehnice au fost schimbate, iar acordurile necesare au fost revizuite, ceea ce ridică o întrebare explozivă, legată de lansarea execuției în condițiile în care documentația nu era complet finalizată. „Transparență zero barat!”, acuză Urtoi.

Criticile sunt fără precedent. Potrivit lui Urtoi, autoritățile și constructorul știau foarte bine că există probleme tehnice majore și că termenul impus prin PNRR era aproape imposibil de respectat.

În aceste condiții, emiterea ordinului de începere a lucrărilor ar fi creat impresia falsă că șantierul merge înainte, în timp ce problemele reale rămâneau nerezolvate.

Pentru mulți susținători ai Autostrăzii Unirii, lucrurile par clare: Moldova a fost martora unei lansări de șantier mai degrabă simbolice decât reale.

Autostrada Săbăoani – Pașcani ar putea fi împinsă în 2027!

Dacă pe A8 se vorbește despre întârzieri și documentații incomplete, pe A7 apare o altă problemă uriașă: timpul.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a recunoscut că ultimii 27 de kilometri dintre Săbăoani și Pașcani ar putea depăși termenul limită din PNRR și ar putea fi finalizați abia în 2027.

Este pentru prima dată când un oficial de asemenea rang admite public acest risc.

Pe masa negocierilor cu Comisia Europeană se află nu mai puțin de 3,32 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile.

Dacă Bruxelles-ul nu acceptă flexibilizarea regulilor și evaluarea proiectelor în funcție de progresul fizic al lucrărilor, o parte din bani ar putea fi pierdută sau mutată pe împrumuturi.

Iar asta înseamnă un singur lucru: românii vor plăti diferența prin taxe, datorii și dobânzi.

Pe sectorul Bacău - Pașcani, toate privirile sunt îndreptate spre viaductul de la Cleja. Acolo se joacă una dintre cele mai importante bătălii ale infrastructurii românești. Constructorul UMB a mobilizat sute de muncitori și utilaje, însă timpul rămas este extrem de scurt, iar fiecare zi contează.

Daniel BACIU